Un om fantastic (128)
Thomas Lieven ateriza pe 11 iulie la Cartierul General al organizatiei Todt. Aici fusese indrumat la un anume consilier constructor Heinze.
HEINZE se putea citi si pe usa pe care Thomas o deschise in aceasta zi in jurul orelor 11 dimineat. Inauntru se aflau doua mari planse de desen. In fata lor se certau doi oameni impozanti ca statura. Se certau atat de aprig, incat nu observara aparitia lui Thomas. Cei doi purtau halate albe peste uniforme si racneau unul la altul.
PRIMUL: “Refuz sa-mi asum raspunderea. Primul tanc care il va trece ii va provoca prabusirea.”
CELALALT: “Mai, omule, dar ce-ti inchipui? Urmatorul pod traverseaza Creuze abia la Argenton.”
PRIMUL: “Ma doare-n spitz, asa ca domnii vor face frumusel un ocol. Declar sus si tare: ‘Pont Noir’ de la Gargilesse este in pericol de prabusire. Calea de rulare prezinta crapaturi de metri intregi in partea inferioara. Specialistii mei erau gata sa fie loviti de dambla.”
CELALALT: “Intariti constructia cu ceva fieraraie.”
PRIMUL: “Permiteti-mi – asta ar fi ultimul si cel mai mare rahat.”
Thomas isi spuse: pod la Gargilesse. Fantastic. Absolut fantastic. Parca mi-au fost ascultate dorintele si visele. Acuma pronia ma bate pe umar …
CELALALT: Ganditi-va la centrala electrica. Barajul. Daca aruncam podul in aer apar perturbari in aprovizionarea cu curent.”
PRIMUL: Nu daca il aruncam NOI in aer. Caci putem lua masuri de comutare si intrerupere. Dar daca podul se prabuseste, sa zicem, maine si de la sine – ATUNCI fiti sigur ca vor exista perturbari in retea. Eu – ce cautati aici.”
Thomas Lieven fusese, in sfarsit, descoperit. Se inclina si spuse bland:
“As dori sa vorbesc cu Baurat Heinze.”
“Acela sunt eu. Despre ce este vorba?”, spuse primul.
“Domnule Baurat, cred ca vom colabora excelent”, replica Thomas.
Colaborarea fu intr-adevar excelenta. Coordonarea planului organizatiei Todt cu cel al organizatiei lui Canaris in ceea ce privea viitorul podului ‘Pont Noir’ fu definitivat pe 15 iulie. Asa ca Thomas ordona’Maquis Crozant’, in calitate de ‘Colonelul Buckmaster, War Office, Londra’, per radio, urmatoarele:
– intocmiti urgent o lista cu cele mai importante poduri din teritoriul dumneavoastra – raportati felul si densitatea miscarilor de trupe – terminat –
Membrii grupului de rezistenta statura zile dupa zile si nopti dupa nopti la panda. Pandeau de pe sub poduri, din copaci, din mansardele unor vechi mori de vant si din casele taranesti. Aveau la indemana binocluri, hartie si creioane. Numarara tancuri germane, camioane si motociclete. Si in fiecare seara, la orele 21, transmiteau cele observate ‘Londrei’. Iar dintre poduri meritau atentie: cel de la Feurs, cel de la Macon, cel de la Dompierre, cel de la Nevers. Si marele ‘Pont Noir’ la sud de Gargilesse, in amonte de barajul centralei electrice de la Erguzon.
In seara de 30 iulie, la orele 21, se aflau intr-o incapere din batrana ‘Moulin de Gargilesse’: Yvonne Dechamps, profesorul Debouche, primarul Cassier, locotenentul Bellecourt si Emile Rouff, olarul. Fumul gros de tigara putea fi taiat cu cutitul.
Yvonne tinea castile la urechi. Receptiona mesajul cifrat, transmis de durduliul fruntas Schlumberg din Paris:
SV 21 54621 lhvhi rhwea riehr ctbgs twoee …
Oamenii din jurul Yvonnei Dechamps respirau scurt si indesat. Profesorul Debouche isi stergea de zor ochelarii. Locotenentul Bellecourt isi umezea intr-una buzele.
“…sntae siane krodi lvgap”, telegrafie Schlumberger din mansarda hotelului parizian Lutetia. Oamenii care se aflau in incapere, Thomas Lieven, micul si pedantul capitan Brenner, rezervatul colonel Werthe, respirau scurt si indesat. Capitanul Brenner incepu sa-si stearga meticulos ochelarii sai cu rama aurita.
La 21,20 ‘Londra’ intrerupse emisia. In stravechea si romantica moara aflata pe raul Creuze, capeteniile ‘Maquis Crozant’ se pusera pe descifrat mesajul, acel mesaj care incepea asa:
– catre privighetoarea 17 – bombardier raf va parasuta pe 1 august intre orele 23,00 si 23,15 deasupra sectorului 167 mt container cu exploziv plastic – aruncati in aer pe 4 august orele 00,00 fix pont noir dintre gargilesse si eguzon –
Dupa descifrarea mesajului incepura cu totii sa vorbeasa alandala. Numai Yvonne Dechamps tacea. Statea tacuta in fata emitatorului, cu mainile in poala. Se gandea la acest ciudat captain Everett, in care nu avusese incredere.
Profesorul Debouche vorbea cu ceilalti. Yvonne aproape ca nu-i auzea. Ce gandea, ce simtea, era fara sens si absurd. Si totusi, si totusi: cu o siguranta care durea stia ca-l va revedea pe acest captain Everett – undeva, candva …
Glasurile in jurul ei sunara mai tare. Yvonne tresari. Observa ca se iscase o cearta intre primarul Cassier, olarul Rouff si profesorul Debouche. Vanitosul Cassier tranti cu pumnul in masa:
“Acesta aici este tinutul meu. Il cunosc ca pe propriul buzunar. De aceea insist sa comand EU actiunea.”
Savantul interveni:
“Aici nu da nimeni cu pumnul in masa, prietene. Actiunea va fi condusa de locotenentul Bellecourt. El este specialist in explozibili. Veti face ce va va ordona el.”
“Imi vine sa vomit cand vad ca totul i se da locotenentului”, se impacienta primarul…
“Cine a fondat ‘Maquis Crozant? Rouff, eu si inca cativa tarani.”
Olarul se baga si el:
“Sigur. Oameni din imprejurimi. Voi ceilalti ati venit mai tarziu.”
Yvonne se sili sa nu se mai gandeasca la captain Everett. Spuse glacial:
“Terminati cu cearta. Ce spune profesorul, aia se va face. Este adevarat ca noi am venit mai tarziu. Dar NOI am organizat cum trebuie acest maquis. Prin NOI ati primit un aparat de emisie-receptie. EU v-am invatat sa lucrati cu el.”
Primarul si olarul tacura. Dar scimbara pe deasupra Yvonnei o privire sireata si plina de subintelesuri, asa cum o fac batranii tarani …
(va urma)
Dan Bota
