Un incubator performant a ajuns la Maternitatea Brașov, donat de Organizaţia...

Un incubator performant a ajuns la Maternitatea Brașov, donat de Organizaţia ,,Salvaţi Copiii”

0 218

Organizaţia Salvaţi Copiii România a decis accelerarea programului de dotare a maternităţilor din România, astfel încât naşterea să nu fie discriminatorie şi tuturor nou-născuţilor să le fie asigurată şansa la viaţă. Astfel, în urma datelor centralizate şi a solicitărilor primite, organizaţia ajunge la Braşov, pentru a şaptea oară, domând un incubator performant, în valoare de 26.530 de Euro, ce va fi donat Secţiei de Neonatologie a Spitalului Clinic de Obstetrică Ginecologie „Dr. Ioan Aurel Sbârcea”.
În total, investiţia în aparatură medicală donată maternităţilor şi secţiilor de terapie neonatală din judeţul Braşov se ridică la peste 190.000 de Euro.

„Salvaţi Copiii România a centralizat solicitările primite din ţară şi a făcut o analiză strictă, pentru că este greu să prioritizezi nevoile şi să alegi maternităţile unde să faci primele investiţii urgente. Iar criteriul este brutal: salvarea vieţilor nou-născuţilor prematur sau cu patologii grave.
Este o responsabilitate pe care o împărtăşim cu partenerii şi susţinătorii noştri, care au înţeles că situaţia este cu adevărat urgentă. Mizăm pe răspunsul acestora, ori de câte ori medicii ne cheamă în ajutor”, a explicat Gabriela Alexandrescu, Preşedinte Executiv Salvaţi Copiii România.


Organizaţia Salvaţi Copiii România a demarat un plan de urgenţă, pentru a duce aparatură medicală esenţială acolo unde nevoile sunt imediate: astfel, în 2019, 115 aparate vor ajunge la 49 de maternităţi.
La maternitatea noastră ajung cele mai grave cazuri din judeţ şi din judeţele limitrofe, fiind unitate medicală de rang superior. Aşadar, fiecare secundă contează pentru salvarea copiilor născuţi prematur. Incubatorul performant donat de Organizaţia Salvaţi Copiii permite realizarea investigaţiilor în acelaşi loc, fără să mai trebuiască să mutăm nou-născuţii, care se află şi aşa în stare fragilă„, a declarat Dr. Olimpia Petrescu, şeful Secţiei de Neonatologie a Spitalului Clinic de Obstetrică Ginecologie „Dr. Ioan Aurel Sbârcea”.
Dotarea de la Braşov este parte a programului complex de combatere a mortalităţii infantile. În ultimii opt ani, Salvaţi Copiii România a investit aproximativ cinci milioane de Euro în dotarea a 96 de maternităţi şi secţii de nou-născuţi din toate judeţele ţării, cu peste 630 de echipamente medicale, care au ajutat la supravieţuirea a peste 72.000 de copii.

Atunci când gesturile bune vin împreună, rezultatul e o societate mai bună pentru toţi. Eu sunt extrem de recunoscătoare Organizaţiei Salvaţi Copiii România, pentru că m-a învăţat să ajut, să mă implic în cauza copiilor născuţi prematur. Este foarte important să ne implicăm în redirecţionarea impozitului pe venit pentru că fiecare gest contează şi numai împreună putem contribui la salvarea micuţilor prematuri„, a precizat Amalia Năstase, Ambasador al Campaniei de Reducere a Mortalităţii Infantile Salvaţi Copiii.

Viaţa prematurilor depinde de investiţia în maternităţi: 3,5% din impozitul pe venit
Salvaţi Copiii România a identificat, de-a lungul celor opt ani de campanie pentru reducerea mortalităţii infantile, mecanisme de finanţare care să acopere componenta de intervenţie, pentru că salvarea vieţilor copiilor născuţi prematur este o urgenţă.
D.D.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.