Un avocat român din Luxemburg: „Vaccinarea aici s-a simțit ca un viol”!

Un avocat român din Luxemburg: „Vaccinarea aici s-a simțit ca un viol”!

1 264

Radu Duță, avocat de origine română care profesează în Luxemburg, ne spune că vaccinarea în această țară s-a simțit ca un viol, având în vedere că oamenii au fost forțați să facă aceasta. Avocatul spune că, dacă se va ajunge vreodată să îi oblige pe părinți să-și vaccineze copiii, este dispus să facă și închisoare, dar că nu va accepta așa ceva.

Procentul de peste 80% vaccinați în Luxemburg nu se datorează credinței în știință, ci măsurilor represive luate de guvernul din această țară împotriva celor care nu voiau să se supună. Vaccinarea aici s-a resimțit ca un viol, pentru că a fost făcută forțat, împotriva convingerilor cetățenilor, ne spune Radu Duță, un avocat român care profesează în această țară.Acesta a elaborat o scrisoare deschisă adresată Guvernului Luxemburgului, urmărind astfel să împiedice intenția de vaccinare obligatorie a copiilor.
Scrisoarea am făcut-o nu în calitate de avocat, ci în calitate de părinte a doi copii, în clasa a II-a și a III-a. La cum merg treburile acum, este clar că nu este cazul să așteptăm momentul în care ne vor obliga să ne vaccinăm copiii, pentru că va fi prea târziu atunci. Există o agendă. Ajungem la niște inepții inimaginabile. Luxemburg are peste 80% din populație vaccinată. Suntem maltratați de doi ani cu restricții fără sens, iar dacă nu punem o limită va fi din ce în ce mai rău. Mass-media exagerează foarte mult și mă întreb unde este deontologia jurnaliștilor”, a declarat avocatul Radu Duță.

„Avem datoria să fim responsabili pentru copiii noștri”
În cazul copiilor, noi, părinții, avem datoria să fim responsabili, spune avocatul Radu Duță. Acesta atrage atenția că nimeni nu va răspunde dacă copilul are o miocardită, o tromboză sau o boală care îl va handicapa pe viață.
Un raport al Ministerului Sănătății arată că în Luxemburg, după vaccinare, la o populație de 500.000 de oameni, au fost 11 decese, 1.900 de reacții adverse complicate și grave, din care 430 foarte grave și asta anul trecut. Dacă ar fi fost alt medicament, ar fi fost retras imediat.
Este un business vaccinarea și nu au interes să devenim imuni la virus. Eu nu m-am vaccinat. Poate că mă vaccinam dacă nu eram supus acestui șantaj, pentru că atunci când intri într-un șantaj nu mai ai cum să ieși. Nu suntem animale, gândim și este necesar să vedem fiecare caz individual.
I-am transmis ministrului din Luxemburg că nu mă deranjează restricțiile pentru nevaccinați, că ne acomodăm foarte bine ca subcetățeni. Este o intruziune în viața personală, suntem ca niște animale. Noi avem o libertate personală, nu să ne injecteze un produs pe care nu ni-l dorim.
Avem un doctor în Luxemburg care este judecat pentru că a prescris medicamente pentru pacienții covid. Regulile în Luxembourg erau ca oamenii să rămână acasă, să se trateze cu paracetamol și, dacă nu mai pot respira, să cheme salvarea. Chiar și în Evul Mediu puneau cataplasme pe piept, făceau ceva”, ne-a precizat av. Radu Duță.

„Sunt dispus să merg la închisoare”
Politicienii din Luxemburg au votat deja acte normative potrivit cărora copiii de peste 16 ani nu au nevoie de consimțământul părinților pentru a se vaccina, iar pentru copiii între 12 și 16 ani este nevoie doar de consimțământul unui singur părinte.
Dacă se ajunge la obligația pentru părinți de a-și vaccina copiii, eu sunt dispus să merg la închisoare, dacă asta va fi pedeapsa. În Austria au pus la un moment dat amendă de 3.500 de euro pentru nevaccinați și patru săptămâni de închisoare, deci s-a creat precedentul.
Și nu voi fi singurul în închisoare, pentru că sunt foarte mulți oameni care gândesc ca mine aici. Cei care s-au vaccinat au fost constrânși și vaccinarea a fost resimțită ca un viol. Foarte mulți îmi scriu despre acest aspect”, a mai afirmat avocatul român Radu Duță.

Sursa: yogaesoteric.net

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.