Un an de la moartea jurnalistei Maria Petrascu

Un an de la moartea jurnalistei Maria Petrascu

0 286

 

Regretatul incident a avut loc in 10 ianuarie 2012, la nici o luna de la agresiunea careia i-a cazut victima, alaturi de revolutionarul Ioan Demi. Atunci, unul din batausii lui Dorin Lazar Maior i-a lovit peste fata pe Demi si Petrascu, chiar la comemorarea Revolutiei din decembrie 1989.  Jurnalista Maria Petrascu a fost distinsa post-mortem de presedintele Traian Basescu cu ordinul Cavaler in Serviciul Credincios al Romaniei.
Maria Petrascu s-a nascut in 18 septembrie 1953 la Ileni, in Tara Fagarasului. La 19 ani a reusit sa se inscrie la facultatea de jurnalistica si in 22 decembrie ’89, impreuna cu sotul ei, Marius Petrascu, si alti colegi si tipografi au scos primul ziar liber din Brasov, „LIBERTATEA”. In anii 2000, a realizat un ciclu de emisiuni impresionante despre luptatorii anticomunisti romani si un documentar curajos despre crimele revolutiei si vinovatii pentru mortii din Brasov, film care a primit mai multe premii.
Tot din mediul revolutionarilor a primit insa si cea mai crunta lovitura. In 22 decembrie 2011, cu ocazia comemorarii Revolutiei din decembrie 1989, Bella Demeter, unul din locotenentii sefului Blocului Revolutionarilor din Romania,  Dorin Lazar Maior, i-a lovit peste fata pe revolutionarul Ioan Demi si Maria Petrascu. La nici o luna, jurnalista se stingea din viata, ranita nu doar de atacul golanesc, dar si de lipsa de reactie a autoritatilor.
Singura consolare este faptul ca a fost scutita de umilinta de a citi rezolutia procurorilor  Parchetului de pe langa Tribunalul Brasov, care au investigat incidentul, pe care l-au catalogat, la 11 luni de la producerea lui, drept lipsit in mod vadit de importanta si care nu prezinta gradul de pericol social al infractiunii. Ioan Demi se declarat in schimb, socat si dezgustat de decizia Parchetului.
Jurnalista Maria Petrascu a fost distinsa post-mortem de presedintele Traian Basescu, “in semn de recunostinta si apreciere pentru profesionalismul de care a dat dovada de-a lungul unei cariere de exceptie in presa”, cu ordinul Cavaler in Serviciul Credincios al Romaniei si a fost inmormantata cu onoruri militare. 
 
Vifor Rotar

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.