Un altfel de criză imobiliară
V-am povestit despre situația ciudată din SUA care, în final, ne va lovi pe toți. V-am povestit de-a lungul timpului despre supraevaluarea imobiliară care a funcționat ca politică de stat și care s-a răsfrânt asupra întregii lumi. Azi o să vă povestesc ceva mult mai interesant, anume o teribilă criză imobiliară care deja lovește SUA.
Însă nu e vorba de o criză precum cele la care ați asistat. Cu toate că este una în toată regula, nu e de aceeași natură, lovind mult mai pervers.
Mi-ar fi plăcut să vă atrag atenția asupra indexului Case-Schiller care a ajuns la o incredibilă valoare de 327! Comparați-o cu valoarea maximă de la criza anterioară, respectiv 184. Însă azi nu voi merge pe linia aceasta, ci vom porni mult mai de jos, din adâncimea unui sistem defect de la temelie la acoperiș.
Și, cum nu ne vom baza în raționament pe indici ciudați, de care unii n-au auzit, sunt ferm convins că în urma lecturării acestui articol orice om – chiar și unul dotat doar cu o brumă de cunoștințe – va înțelege mult mai bine cum stă treaba.
Industria construcțiilor este una complicată.
S-a încercat simplificarea sa prin automatizare și standardizare însă, cu toate acestea, a rămas tributară(sau a fost forțată de realitate să rămână tributară) unui stil mai degrabă tradițional. Pentru a ridica o casă ai nevoie de forță brută de muncă, formată din oameni în putere, care muncesc zi-lumină și se adaptează diverselor etape ale construcției.
De multe ori, pe cei care toarnă betoane îi întâlnești și-n zona de finisaje, asta chiar dacă acum specializarea a făcut să se separe cumva domeniile.
Modul descris de muncă implică riscuri destul de mari, iar oamenii care lucrează acolo nu sunt dintre cei mai disciplinați. Dacă ați poposi pe un șantier real, ați vedea cum unii o cam dau pe băutură, alții trag chiulul și se grăbesc să acopere cumva lucrările de la care au chiulit s.a.m.d. Din haosul care rezultă, apar numeroase accidente. Desigur, unele dintre ele apar inclusiv la echipe disciplinate întrucât oricând se poate întâmpla ca, de la înălțime, să cadă un obiect și un muncitor să se afle la locul nepotrivit.
Astfel de situații cu riscuri certe mult mai mari, implică în SUA costuri sporite cu asigurările. Așa se face că, în funcție de zona de lucru se plătesc asigurări chiar și de 100%. Fapt care crește cheltuielile non salariale ale companiilor de construcții.
Ce faci pentru a rezolva o astfel de situație?
Ai două variante: ori dai faliment, ori găsești soluții de optimizare.
Ei bine, unica soluție de optimizare este să angajezi la negru, astfel încât să nu mai plătești costurile piperate de asigurare. Însă, fiind o companie mare, nu-ți mai permiți să te joci cu astfel de situații întrucât totul s-ar complica teribil. Doar că există o soluție pentru fiecare problemă. În cazul de față nu mai execuți tu lucrarea, ci subcontractezi bucăți din ea. Astfel, chiar dacă ești firmă de construcții, brusc nu mai ai muncitori angajați, ci doar subcontractori mai mici, care, pentru a câștiga, riscă angajând oameni la negru.
Când însă practica devine periculoasă, trebuie cumva să arunce inclusiv ei „pisica neagră” în altă ogradă. Și uite-așa apare, din senin, o nouă formă, cea a muncitorului „contractor independent”.
Cum ar veni, individul nu mai e angajat, ci lucrează la propria companie, căreia contractorul principal îi virează contravaloarea lucrării subcontractate. Și uite-așa, peste noapte, întreg hățișul ilegalității este transferat de la companie la muncitor.
Dacă e prins că muncitorul – prin „compania” sa – face ceva ilegal, contractorul principal se spală pe mâini deoarece el nu a făcut altceva decât să cumpere serviciile unei firme și nu poate fi tras el la răspundere pentru legalitatea acelei firme. Adică acel muncitor amărât care, la sfârșitul lunii, constată că abia are bani să trăiască.
O asemenea situație conduce, în mod limpede, la un exod al muncitorilor calificați, rămânând pe poziții cei care sunt obligați ca, de foame, să muncească acolo. Și uite-așa se ajunge la o situație critică unde incompetența face ravagii.
În ciuda proceduralizării activității, în ciuda stabilirii unor standarde, oamenii care lucrează acum nu sunt capabili să facă o treabă bună din cauză că, pur și simplu, nu au cunoștințele necesare. Ca să nu mai vorbim că-s plătiți cu 2 cenți! Și uite-așa, incompetența conduce la probleme majore ale caselor livrate pe piață.
Astfel, deținerea unei case a devenit o aventură foarte scumpă în SUA. Asigurările au explodat, impozitele la fel. În plus, stilul de case americane, cele din lemn, necesită lucrări periodice de întreținere și reparație. Altfel se dărâmă pe tine.
Incompetența din domeniu face nu doar ca toate costurile să ajungă la cer – doar ai nevoie de cineva competent, iar când dai peste el trebuie să plătești – dar și timpii de așteptare să fie mari. În plus, ca efect al incompetenței din perioada construcției, numeroase case se confruntă cu grave probleme din acel stadiu, astfel încât numărul lucrărilor necesare reparației să explodeze.
Și uite-așa intră în scenă o nouă problemă. Trump a oprit imigrația ilegală și a început o măsură justificată de repatriere a ilegalilor. Măsura a fost una corectă întrucât regimul Biden efectiv a umplut SUA de infractori. Doar că și regimul anterior adoptase imigrația din cauza presiunii venite dinspre mediul de afaceri care, efectiv, nu mai găsea muncitori pentru meseriile de bază. Iar în domeniul construcțiilor era jale. Acum, cu imigrația blocată de Trump, în zona construcțiilor e o perpetuă „vale a plângerii”. Forța de muncă e mai puțină și mai puțin pregătită ca oricând.
În plus, prețurile materialelor de construcție au explodat, iar calitatea și aici este una jalnică. Dacă vrei să-ți optimizezi reparația achiziționând materiale mai ieftine, te trezești că sari din lac în puț. A nu se înțelege că, obligatoriu, materialele mai scumpe sunt mai bune. Aiurea! E un dezastru pe linie.
Acum să tragem linie. Ce avem în toată încrengătura?
Niște costuri imense, artificial crescute de o legislație aberantă, de taxe și impozite mărite și, nu în ultimul rând, de inexistența unor facilități de producție(adică o dependență crâncenă de importuri). În timp ce politicul se axează pe investiții în tehnologiile de vârf, la bază e un dezastru absolut. Iar când se mai joacă Trump de-a taxele vamale, prețurile explodează ducându-i pe toți pe marginea prăpastiei.
Adunând costurile care trebuie plătite doar pentru deținerea unei case, ajungi să-ți pui întrebări serioase. Nu de alta, dar doar pe reparațiile curente un om plătește azi mai mult decât ar fi plătit unul în urmă cu 20-30 de ani pentru a-și cumpăra casa!
Acest vârf de costuri – care trebuie asimilate unuia asalt al statului și speculatorilor împotriva individului – marchează o criză fără precedent care stă să bubuie. Cum veniturile americanilor se deteriorează continuu, creșterea prețurilor va face ca, pur și simplu, să se facă compromisuri din ce în ce mai mari. Fără a-și mai permite un contractor, oamenii vor fi nevoiți să-și facă singuri lucrările, cu materiale din ce în ce mai „încropite”, astfel încât deznodământul va fi unul cât se poate de previzibil: casele se vor deteriora, prețurile se vor prăbuși, atrăgând totul în spirala nebună, dar inevitabilă.
De altfel, când vine vorba de imobiliare, problema care se pune nu este dacă se va întâmpla dezastrul, ci de unde va începe? De la finanțările care au ajuns să fie mai aberante decât în 2007, de la criza teribilă de competență de pe piața muncii sau, pur și simplu, de la faptul că, din nou, omul va prefera să ducă cheile la bancă pentru a scăpa de tevatura unor credite pe care de mult nu și le mai poate permite? Elementele deja se văd în piață, totul crapă vizibil, dar încă mai e forță în a ridica butaforii ieftine pentru a masca realitatea.
S-a ajuns atât de departe încât oamenii s-au apucat să-și cumpere în avans bunuri de folosință îndelungată de teamă că taxele lui Trump vor mări prețurile. Iar asta, desigur, dincolo de cifrele de consum triumfătoare pe care le prezintă oamenii Administrației, arată un adevăr dureros: indiferent ce-ar face Trump, China pică în picioare și culege profituri chiar mai mari.
Așa se prăbușesc toate imperiile, iar oamenii din interiorul lor cunosc mereu o singură traiectorie: de la sărac la și mai sărac.
Autor: Dan Diaconu
Sursa: trenduri.blogspot.com/
