Ultima zi de depus cereri la APIA

Ultima zi de depus cereri la APIA

0 79

Astazi, 17 octombrie, este ultima zi in care fermierii pot depune la Agentia de Plati si Interventie pentru Agricultura (APIA) cererile de solicitare a ajutorului specific acordat pentru imbunatatirea calitatii produselor agricole in sectorul de agricultura ecologica. Beneficiarii ajutorului specific sunt persoane fizice, persoane fizice autorizate, intreprinderi individuale sau familiale constituite conform O.U.G. nr. 44/2008 sau persoane juridice care indeplinesc cumulativ anumite conditii. Ajutorul specific se acorda pentru exploatatiile din productia vegetala si animaliera care sunt inregistrate in sistemul de agricultura ecologica si care se afla in perioada de trecere de la agricultura conventionala la agricultura ecologica, numita conversie. Solicitantii trebuie sa fie inregistrati in fiecare an pentru care solicita ajutorul specific, in sistemul de agricultura ecologica, la Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale (MADR), prin Directiile Agricole de Dezvoltare Rurala judetene, sa detina un contract incheiat cu un organism de inspectie si certificare acreditat pe teritoriul Uniunii Europene/aprobat de catre MADR, un document de confirmare a conversiei (in care se mentioneaza statutul exploatatiei in conversie – anul 1, anul 2, anul 3, cultura, suprafata, numarul de animale, numarul de familii de albine) emis de organismul de inspectie si certificare cu care a incheiat contractul si sa nu aiba datorii restante la bugetul de stat sau la bugetul local. In cazul beneficiarilor din sectorul vegetal, suprafata agricola in folosinta trebuie sa fie de cel putin 0,3 ha, ocupata cu culturi anuale, culturi perene sau pasuni si fanete permanente. Beneficiarii ajutorului specific pot depune o singura cerere de solicitare a ajutorului specific, fie pentru o exploatatie din productia vegetala, fie numai pentru una din speciile din productia animaliera sau numai pentru o exploatatie din apicultura. In cazul in care beneficiarul exploateaza mai multe terenuri aflate pe raza mai multor judete, cererea va fi depusa la centrul judetean APIA pe raza caruia se afla suprafata mai mare pentru exploatatiile din domeniul vegetal. Pentru exploatatiile din domeniul cresterii animalelor, beneficiarul va depune cererea la centrul judetean APIA pe raza caruia se afla inregistrat sediul social, respectiv domiciliul pentru persoane fizice.
Sandu Dumitru

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.