Ultima vrăjeală guvernamentală – Bolojan ne amenință cu incapacitatea de plată a României!
Bolojan agită iar spectrul incapacității de plată în care ar putea intra România, contrazis de specialiștii în finanțe. România nu era în incapacitate de plată în cursul acestui an, cum agită Ilie Bolojan apele pentru a-și justifica tăierile de la gura copiilor și a tinerelor mame, dar și refuzul de a majora salariul minim pe economie.
Atât Marcel Ciolacu cât și Sorin Grindeanu au negat această posibilitate, precum și Petrișor Peiu, Mircea Coșea, sau Gheorghe Piperea.
Nici Banca Națională nu a confirmat posibilitatea intrării în incapacitate de plată a României, în absența reformelor lui Bolojan, mai ales că nu s-a redus deficitul bugetar în urma măsurilor sale de austeritate.
Realocarea a 20 de miliarde de euro de către Comisia Europeană a sinistrei Ursulei Leyen pentru un nou PNRR al României, are legătură cu angajamentul țării noastre de a folosi acești bani pentru construirea infrastructurii necesare exporturilor Ucrainei și trupelor NATO, în cazul unei intervenții a Alianței pe frontul ucrainean de pe teritoriul românesc. Adică pentru construirea autostrăzilor ce leagă nordul de sudul țării și a celor care leagă diferitele baze militare.
Deci banii nu vor fi folosiți pentru spitale, educație și pentru alte investiții necesare României, dacă nu au ca finalitate deservirea Ucrainei, a cărei colonie a devenit de facto România.
Încrederea Comisiei Europene pentru a furniza fonduri României este condiționată de angajamentul țării noastre de a sprijini Ucraina până la capăt și de a deservi guvernul dictatorial al lui Zelensky chiar și după încheierea războiului. „Trebuie să salvăm fondurile europene. Dacă nu câștigam încrederea CE, pe care o pierdusem, ni se suspendau fondurile europene, asta însemna că România intra în incapacitate de plată.
Astăzi am evitat procedura de intrare în incapacitate de plată.
Avem un plan, avem încă 10 miliarde până anul viitor pe care trebuie să îi absorbim. Este cel mai mare pachet financiar de sprijin pentru economie, înseamnă că firmele de construcții vor avea de lucru, oamenii vor avea de lucru.
Dacă astăzi am proiectat un deficit de 8.4%, care a fost calculat pe ultimele luni, pentru că în primele luni am constatat că ne-am comportat la fel ca în anii trecuți.
Pentru prima dată măsurile de corecție au arătat că, spre exemplu în luna octombrie ne-au scăzut cheltuielile cu salariile în domeniul public, să vă gândiți că noi cheltuim 13-14 miliarde de euro cu salariile.
Am tăiat sporuri sau le-am limitat, iar aceste măsuri au produs niște efecte, efecte care au loc pe ultimele 3 luni de zile, nu pot avea efecte masive pe tot anul. Anul aceste vrem să terminăm cu 8.4% deficit, le demonstrăm tuturor că România dacă spune ceva și face. Asta înseamnă credibilitate și scăderea dobânzilor. În mod evident aceste măsuri au avut efecte de contrast economic, acest lucru nu îl pot nega.
În mod evitabil se scumpesc niște produse care scad puterea de cumpărare, dar dacă nu făceam acest lucru ar fi fost efecte mult mai rele.
Ajungeam în situația în care nu ne mai puneam problema dacă putem cumpăra anumite lucruri, ci dacă mai putem să plătim pensii și salarii.
Măsurile au un impact de aproximativ un punct în calculul deficitului, care va scădea de la 9,5 % la 8,4%.
Impactul măsurilor ar fi de aproximativ 20 de miliarde de lei”, a declarat mincinos la Euronews, potrivit Știri pe Surse, Ilie Bolojan, falsificând realitatea financiară a țării.
România a primit aprobarea Planului Național de Redresare și Reziliență revizuit în cadrul reuniunii Consiliului pentru Afaceri Economice și Financiare (ECOFIN) de joi de la Bruxelles. Noul PNRR al României va însemna peste 20 miliarde de euro, iar față de varianta inițială s-au eliminat mai multe jaloane și mai multe proiecte au pierdut finanțarea. În ultimele 3 luni, la Guvern, s-a făcut o analiză la sânge și doar proiectele care au depășit un anumit grad de execuție la data de 19 august au mai rămas în picioare, asta pentru că PNRR-ul se va încheia în august 2026. Practic, România mai are doar 9 luni la dispoziție pentru a îndeplini jaloanele și pentru a cheltui un munte de bani în proiecte de mare anvergură, conform Știri pe Surse.
„Aprobarea planului revizuit vine după o perioadă intensă de negociere, dialog tehnic și instituțional cu Comisia Europeană. Renegocierea PNRR a fost începută cu peste 1 an în urmă, acesta fiind al 3-lea Guvern care duce discuții cu Comisia Europeană referitor la aspectele ce țineau de implementarea planului și renegocierea alocărilor. (…)
Am reușit să agreăm o structură simplificată a planului, prin care reducem presiunea asupra bugetului de stat, prin diminuarea componentei de împrumut și asigurăm o mai bună implementare a reformelor necesare pentru competitivitatea economiei românești. (…) Relansarea economică este condiționată de atragerea tuturor banilor europeni de care dispunem, atât cele din PNRR, cât și cele de coeziune”, a transmis Alexandru Nazare, ministrul de Finanțe, oficialul care a reprezentat România la reuniune, conform Știri pe Surse.
Dan Libiu Mateescu




