Ultima mutare politică, Mare Coaliție – o alianță PNL&PSD pe un termen...

Ultima mutare politică, Mare Coaliție – o alianță PNL&PSD pe un termen de șase ani!

2 355

Sub genericul ”Nimic despre coruptie”, motiunea lui Ciuca bate in cuie refacerea USL
Premierul Nicolae Ciucă și-a depus miercuri moțiunea pe baza căreia va candida la șefia PNL și care va deveni programul politic al PNL, al treilea in decurs de șase luni, după ce al lui Ludovic Orban a fost înlocuit de al lui Florin Cîțu, dar doar pentru jumătate de an. Două lucruri interesante: în moțiunea lui Ciucă au dispărut complet tradiționalele referiri la corupție, și e confirmat, practic, oficial zvonul că la alegerile viitoare PNL va candida în tandem cu PSD, refăcînd fosta USL.
Din capul locului se remarcă faptul că Nicolae Ciucă e foarte respectuos în raport cu alianța de la guvernare cu social-democrații: peste tot în text folosește doar formula ”Marea Coaliție”, regăsită chiar în titlul unui capitol –

Guvernarea de Mare Coaliție: eficiența deciziei în momente de cumpănă”.

Ce scrie Ciucă:
„PNL rămâne fidel programului de guvernare de Mare Coaliție asumat la preluarea conducerii Guvernului. Programul de guvernare urmărește să atingă toate obiectivele de dezvoltare durabilă a României respectând și principiile unei bune guvernări: stimularea liberei inițiative, a pieței libere și a unui stat care intervine ca reglementator în mecanismele de formare a acesteia(…)
Eficiența guvernării este legată de decizii rapide, eficiente și coerente, în situații de criză, dar și de capacitatea de a revizui deciziile inițiale și de a le ajusta în funcție de evoluții. Acest fapt presupune o legătură rapidă între dezbaterea și decizia politică la nivelul PNL și a coaliției și acțiunea necesară la nivelul guvernării. În actuala formulă, perspectiva deținerii concomitente a funcției de Președinte și de Prim-ministru este un plus politic și o premisă care garantează eficiența guvernării în perioade de criză.
Deciziile și opțiunile politice rămân apanajul Partidului, în timp ce aplicarea acestor decizii ține de dinamica din coaliție, de dezbaterile și deciziile din interiorul organismelor de conducere ale Marii Coaliții și de opțiunile Guvernului și ale Prim-ministrului”.

Mare Coaliție un dublu parteneriat, între partide in binom – Premier și Președinte!

Mai aflăm că Fundamentul politic (…)pentru o Românie puternică este dat de existența unui Președinte al României ce provine din PNL, a unui parteneriat între partid, Premier și Președinte și o Mare Coaliție care poate susține proiectele majore în momentele complicate pe care le traversăm. Înțelegerea depășirii rivalităților istorice între cele două mari partide de stânga și de dreapta este o dovadă de responsabilitate față de români(s.n.) și poate crea oportunitățile pentru un sprijin politic larg, prin stabilitate și echilibru”.
Faptul că Ciucă nu se referă strict la alianța din prezent – menită să dureze, declarativ, pînă la viitoarele alegeri – ci o proiectează în viitor, prin formularea ”poate crea oportunitățile pentru un sprijin politic larg, prin stabilitate și echilibru”, confirmă, practic, informațiile neoficiale că PNL și PSD au bătut demult palma pentru o candidatură în tandem în anul electoral 2024.
Iar faptul că în moțiunea sa, spre deosebire de cea a lui Cîțu, cîștigătoarea de la ultimul congres, nu apare absolut nicio referire la corupție, subiectul cel mai deranjant pentru PSD, spune multe.

Bogdan Tiberiu IACOB
Sursa: inpolitics.ro

COMENTARII

  1. PNL a ajuns un partid de sistem. Nu mai există dezbateri de doctrină. Toți merg încolonați la un simplu ordin. Gândirea liberă e arestată. E atâta concordie în colivie, de nu se aude nici cum Turcanca se cere din nou sinistră.
    PNL a ajuns un partid de cârpe.

    • Ba cârpe erau și înainte doar că au reușit să mascheze. Holera galbenă nu a fost altceva decît sora mai mică și tembelă a ciumei roșii!

Dă-i un răspuns lui MG Anuleaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.