Udemeristii si-au votat candidatii la euro-parlamentare

Udemeristii si-au votat candidatii la euro-parlamentare

0 107

Cu 87 de voturi pentru, 2 impotriva si 7 abtineri, delegatii la sedinta comuna a Consiliului de Coordonare Unional si a Consiliului Reprezentantilor Unionali ai UDMR au adoptat lista intocmita de Consiliul Operativ cu candidatii la PE din partea UDMR. Lista propusa si aprobata ii mentioneza pe primele trei locuri pe ministrul Comunicatiilor si Tehnologiei Informatiei Nagy Zsolt, pe Iuliu Winkler, ministru delegat pentru Comert, urmat de ministrul secretar de stat in Ministerul Mediului, Apelor si Padurilor, Korodi Attila. Locul patru pe lista e ocupat de senatorul Sogor Csaba.


Reprezentantii UDMR considera ca primele doua locuri vor fi cu siguranta eligibile. Presedintele UDMR, Marko Bela, nu si-a depus candidatura pentru alegerile euro-parlamentare.


?


Tokes, pe post de kamikaze


Episcopul reformat de Piatra Craiului Laszlo Tokes, presedinte al Consiliului National al Maghiarilor din Transilvania (CNMT), si-a lansat oficial, candidatura ca independent pentru Parlamentul European, sub sloganul „De la Timisoara la Bruxelles”. Presedintele UDMR, Marko Bela, a declarat ca a primit o scrisoare din partea conducerii Eparhiei Reformate din Cluj, in care se cerea uniunii sa-l promoveze pe Tokes Laszlo pe locul al doilea pe lista pentru alegerile la PE, in caz contrar eparhia sustinandu-l pe acesta ca independent.


Reactiile UDMR-ului au fost de critica la adresa intentiei reformatului. Vicepresedintele executiv al UDMR, Borbely Laszlo, a calificat drept „actiune kamikaze” initiativa episcopului reformat Tokes Laszlo, de a candida pentru un loc in PE. „Nu poate reusi. Si daca reuseste sa stranga 100.000 semnaturi pentru a putea candida, nu va reusi sa stranga cele 360.000 de voturi care ii sunt necesare”, a apreciat Borbely. In opinia acestuia, Tokes, fost presedinte de onoare al UDMR, actual presedinte al Consiliul National al Maghiarilor din Transilvania, urmareste doar ca sa nu existe reprezentanti ai maghiarilor din Transilvania la Bruxells.


?


UDMR va avea un Consiliu al Autonomiei


Tot sambata, au fost prezentate principalele propuneri de modificare a Satutului si programului Uniunii intocmite de specialisti din conducerea formatiunii.


Presedintele Consiliului Reprezentantilor Unionali ai UDMR, senatorul Frunda Gyorgy, a pomenit si de crearea unui Consiliu al Autonomiei. „Apare un Consiliu Permanent al UDMR, de 14 membri, care va activa mult mai des decat Consiliul Operativ, cel putin lunar, o data sau de cate ori este nevoie. Va disparea Consiliul de Coordonare si va aparea un Consiliu al Autonomiei. Va fi mult mai bine aplicat cu principiul autonomiei locale. Va ramane Consiliul Executiv al UDMR, cu atributii mai clare de administrare”, a declarat Frunda.


„Programul va fi modificat pentru anul 2007. Facem schimbarile de la ultimul program punand accentul pe Uniunea Europeana, dezvoltare regionala, autonomie culturala, autonomie teritoriala pe baze comunitare, nu pe baze etnice, politica UDMR in UE”, a spus Frunda. Ultimul cuvant asupra acestor propuneri de modificare la statutul si programul Uniunii il va avea Congresul UDMR de la Arad, din 2 si 3 martie.


?


?

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.