TVA poate fi dedusa in limita a 100 euro si de pe...

TVA poate fi dedusa in limita a 100 euro si de pe bonul fiscal

0 92
Pentru orice achizitii de bunuri si servicii, TVA poate fi dedusa de beneficiar pe baza de bonuri fiscale emise in conformitate cu prevederile OUG nr. 28/1999, a caror valoare individuala, inclusiv TVA, nu este mai mare de 100 euro, daca furnizorul/prestatorul a mentionat pe bonul fiscal cu ajutorul aparatului de marcat electronic fiscal codul de inregistrare in scopuri de TVA al beneficiarului, se arata intr-un comunicat al Finantelor publicat miercuri.
Cursul de schimb utilizat pentru determinarea in euro a valorii bonului fiscal este cursul din data emiterii bonului fiscal. Aceste prevederi sunt aplicabile inclusiv pentru livrarea de carburanti auto pe baza de bonuri fiscale, mai mentioneaza comunicatul.
Prin Ordonanta Guvernului nr.15/2012 au fost transpuse prevederile Directivei 2010/45/CE privind facturarea. Una dintre prevederile transpuse in legislatia nationala se refera la posibilitatea de a permite operatorilor economici sa emita facturi simplificate daca valoarea acestora este de cel mult 100 euro, inclusiv TVA, la cursul din data exigibilitatii TVA.
Avand in vedere ca bonurile fiscale contin elementele minimale ale unei facturi simplificate si acestea pot constitui documente pe baza carora se poate deduce TVA, prin H.G. nr.84/2013 au fost stabilite conditiile in care TVA poate fi dedusa pe baza bonuri fiscale.
Astfel, incepand cu data de 14 martie 2013, prin intrarea in vigoare a H.G. nr.84/2013:  
  • la aceeasi data si-au incetat aplicabilitatea prevederile referitoare la justificarea deducerii TVA pentru carburantii auto pe baza bonurilor fiscale, indiferent de valoarea acestora, emise conform OUG nr.28/1999, in conditiile in care acestea erau stampilate si aveau inscrise denumirea cumparatorului si numarul de inmatriculare a autovehiculului.
  • In vederea aplicarii noilor prevederi, orice comerciant care doreste ca bonurile fiscale sa poata constitui documente pentru deducerea TVA la beneficiari persoane impozabile inregistrate in scopuri de TVA, pot sa-si adapteze soft-urile aparatelor de marcat electronice fiscale astfel incat sa poata inscrie pe bonuri, cu ajutorul aparatului de marcat electronic fiscal, codul de inregistrate in scopuri de TVA al beneficiarului.
  • Comerciantul care nu poate inscrie cu ajutorul aparatelor de marcat electronice fiscale codul de inregistrare in scopuri de TVA a beneficiarului, neavand un soft adaptat in acest sens, la solicitarea beneficiarilor va emite, potrivit legii, factura pentru livrarile de bunuri si/sau prestarile de servicii care sa cuprinda toate elementele prevazute la art.155 alin.(19) din Codul Fiscal.
  • In situatia in care beneficiarul solicita totusi emiterea unei facturi care sa cuprinda toate elementele prevazute la art.155 alin.(19) din Codul Fiscal, desi comerciantul are un soft adaptat prin care poate insera codul de inregistrare in scopuri de TVA a beneficiarului, potrivit legii comerciantul are obligatia sa emita aceasta factura, pe langa bonul fiscal.

COMENTARII

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.