,,Turneul open de primăvară, Braşov 2016”, la table

,,Turneul open de primăvară, Braşov 2016”, la table

0 721

În perioada 25-27 martie, în organizarea braşoveanului Adrian Niţu, care are ca partener Atletic Club Sportin Luduş, se desfăşoară ediţia de primăvară a ,,Turneului Open Braşov”, la table. Organizatorii contează pe participarea a peste 100 de împătimiţi, ai acestui vechi sport, care se vor întrece pentru premii tentante. ,,Acest turneu este de mai mare amploare decât cel anterior, organizat în toamnă. Printre inivitaţi, avem oaspeţi de marcă, pe Dorel Leon, un vicecampion al finalei master din Cipru, desfăşurată anul trecut, Daniel Tudose, un câştigător al concursului Back Gammon Point Torino, desfăşurat recent şi Florin Sabău, care a participat la ultimul turneu Back Gammon Championship, din Gibraltar. Încercăm, încet încet, să transformăm Braşovul într-o adevărată capitală a jocului de table, având în vedere afluenţa, din ce în ce mai mare, a amatorilor acestui sport. La aceasta concurs avem şi invitaţi din Bulgaria. Avem premii generoase, cu deosebire pentru primii doi clasaţi, care vor primi ceva special, de care să se bucure”, ne-a declarat Adrian Niţu. Organizatorii aşteaptă înscrieri,contra cost, pentru competiţia care se va desfăşura la Pensiunea Fun Park.

Relaţii suplimentare, la tel 0731.803366

Dorin Duşa

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.