Conducta TurkStream, noua țintă!
Cum ar fi dacă scafandrul ucrainean aflat în stare de ebrietate în urmă cu doi ani ar pune o bombă și sub conducta de gaze TurkStream? Oare turcii ar reacționa la fel de elegant ca nemții?
Cert este că din ianuarie, Ucraina va închide robinetul de la conducta de gaze rusești spre Europa, așa că Moscova va rămâne cu două rute mari și late: TurkStream și intermediarii de GNL.
Exportatorii americani de GNL au constatat cu stupefacție că în 2024, în ciuda sancțiunilor de tot felul, Statele Unite au livrat în UE mai puține gaze decât au făcut-o rușii. Practic, europenii au continuat să cumpere gaze naturale rusești în proporție de 15% din totalul importurilor.
Astfel, Europa cheltuiește în prezent de două ori mai mult pe energia livrată de Moscova decât oferă Ucrainei ca ajutor de război, potrivit unui articol din Politico. Este strigător la cer, nu-i așa?
Americanii se gândesc acum la cea mai simplă modalitate de a bloca tranzitul de gaze rusești prin conducta TurkStream către Europa. Principalele puncte de presiune vor fi la Bruxelles, la Sofia și la Ankara.
Bulgarii ar fi nevoie să fie convinși pe filiera Bruxelles-Washington să renunțe la colaborarea cu Moscova și să închidă traficul de gaze spre Austria, Italia, Slovacia, Ungaria, Slovenia, Croația, Grecia și Balcanii de Vest. Aceste țări ar fi nevoite, astfel, să caute peste noapte furnizori la un preț mult mai mare decât cel oferit de ruși. Pentru economiile lor, dependente de energie ieftină, decuplarea de TurkStream ar fi echivalentă cu explozia NordStream pentru Germania. Dacă nu cumva chiar mai rău decât atât.
Pe fondul închiderii conductei ce tranzitează Ucraina, ministrul Energiei din Turcia a anunțat recent că ar putea exporta 7-8 miliarde de metri cubi de gaze naturale prin Bulgaria către Europa Centrală, sub o nouă marcă numită „Turkish Blend”. Rusia ar urma să aibă o cotă de 40% din amestecul respectiv de gaze obținute din diverse surse.
Războinicii euroatlantici spun că un astfel de export „camuflat” de gaze rusești către Europa ar ignora complet recomandările Bruxelles-ului. Recomandări care se alătură sancțiunilor mult mai clare în cazul exporturilor de petrol rusesc către bătrânul continent, eludate însă prin intermediul unor firme din Turcia, India, Egipt și Emiratele Arabe Unite. Să amintim aici și decizia UE de a interzice transbordările de GNL rusesc destinat Asiei prin porturile europene.
Deocamdată vânzările Gazprom prin Turcia și Ucraina reprezintă aproximativ 8% din cererea totală de gaze a UE. În scădere spectaculoasă față de perioada de dinainte de război, dar tot „prea mult” dacă ne raportăm la pretențiile exportatorilor americani de GNL.
Casa Albă va încerca să meargă și mai departe cu sancțiunile. Astfel, companiile implicate în lărgirea infrastructurii TurkStream către Europa ar putea să beneficieze de același tratament de care au avut parte firmele din preajma NordStream. Bineînțeles, dacă nu cumva scafandrul ucrainean de care aminteam în debutul comentariului va intra, din nou, în acțiune. La fel de spectaculos ca în filmele cu James Bond.
Ursula von der Leyen abia așteaptă ultimele indicații de la Washington, pentru a șantaja Bulgaria în afacerea TurkStream și a deconecta complet Europa de gazele rusești. Cu costurile de rigoare, pe care deja le vedem în Germania, la doi ani de la „dezafectarea” conductei NordStream.
Într-un articol al publicației Politico (mașina de propagandă a SUA în Europa) intitulat „Noul TurkStream este aici. Îl poate opri Occidentul?”, autorul bate șaua să priceapă iapa: „Pe măsură ce Ucraina își continuă incursiunea militară în regiunea rusă Kursk, Kremlinului îi va fi inevitabil mai greu să realizeze un progres în Donbas. Iar decuplarea completă de energia rusească în acest moment ar arăta că Europa este încă alături de Ucraina”.
Așadar, să sufere Rusia, să sufere Europa, ca să câștige Ucraina (wow!) și exportatorii americani de GNL, pe lângă deja binecunoscuții producători de armament.
Sursa: yogaesoteric.net
Nu este strigător la cer.
Este doar business.