Turism: a treia etapa a Programului Casa Verde

Turism: a treia etapa a Programului Casa Verde

0 151

Desi s-a dorit a fi o informatie de campanie electorala, lansarea propriuzisa a Programului Casa Verde a cam trecut neobservata. Acest lucru a fost posibil datorita unor fonduri limitate si adresabilitatii restranse – clientelei politice. Administratia Fondului de Mediu, AFM, a demarat, in perioada 9-27 noiembrie, a treia etapa a Programului Casa Verde, care se adreseaza, de aceasta data, hotelierilor, pentru noua sesiune fiind alocata suma de 100.000 RON.
La inceputul lunii octombrie, Ministrul interimar al Mediului, Elena Udrea, a declarat ca Programul Casa Verde ar putea fi extins in vederea cofinantarii unor proiecte destinate hotelurilor de pe litoral.
In etapa a doua a programului, incheiata la 9 octombrie 2009, numarul de proiecte depuse a fost de 140.
Sulfina Barbu, presedintele Comisiei pentru administratie publica, amenajarea teritoriului si echilibru ecologic, CAPATEE, din Camera Deputatilor, a apreciat ca obiectivele programului Casa Verde sunt departe de a fi atinse, iar numarul redus de aplicatii demonstreaza acest lucru.
Casa Verde reprezinta un program de inlocuire sau completare a sistemelor clasice de incalzire cu sisteme ecologice de incalzire, care utilizeaza energie alternativa, care va costa 310 milioane RON, in acest an.
Finantarea proiectelor aprobate se face din Fondul de Mediu, iar ghidul privind utilizarea si implementarea sistemelor de energie alternativa a fost publicat pe data de 18 mai 2009, in Monitorul Oficial.
Subventia alocata fiecarui proiect din suma colectata la Fondul de Mediu pentru taxa auto, este de 80% din valoarea totala, care include racordarea la sistemul termic si TVA.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.