Trofeul SERUS – Râşnov dă startul sezonului de Viteză în Coastă

Trofeul SERUS – Râşnov dă startul sezonului de Viteză în Coastă

0 153

În 2019 se împlinesc cinci ani de când Trofeul SERUS deschide sezonul în Campionatul Naţional de Viteză în Coastă DUNLOP. Astfel, în weekend-ul 07 – 08 Aprilie, zgomotul de motoare revine pe binecunoscutul traseu ”Valea Cetăţii” din Râşnov, judeţul Braşov, pentru prima etapă a Campionatului Naţional de Viteză în Coastă DUNLOP din calendarul competiţional al Federaţiei Române de Automobilism Sportiv.

Organizat de clubul sportiv Auto Blic din Braşov, cea de-a cincea ediţie a Trofeului SERUS va alinia la start tot ce are ramura de coastă a automobilismului românesc la început de primăvară şi de sezon. ”Având în vedere tradiţia ediţiilor precedente, suntem pregătiţi să găzduim la Râşnov peste 100 de piloţi în primul sfârşit de săptămână al lunii aprilie” a declarat Cristian Andrei directorul organizatoric al evenimentului. ”Ca în fiecare an, fiind organizatorii primei etape, avem sarcina să implementăm toate noutăţile noului sezon din punct de vedere al regulamentelor, dar şi să oferim un standard ridicat de organizare ca bază de plecare în noul sezon.” a continuat Cristian Andrei.

Odată deschise înscrierile, ne putem aştepta sa-i avem la start pe campionii şi câştigătorii ediţiilor trecute, alături de tinerii piloţi care doresc să acceadă în ”campionatul mare”, după un sezon petrecut la divizia secundă. O noutate confirmată 100% este prezenţa la start a multiplului campion, Lucien Hora, la bordul automobilului cu care a scris istorie în ultimii ani, Lola B99 / 50.

Suntem siguri că surprizele şi noutăţile vor continua. Asta dacă îi luăm în calcul şi pe piloţii de raliu, pentru care nu ar strica un test cu circulaţie închisă, în vederea pregătirii startului în Campionatul Naţional de Raliuri DUNLOP, care va debuta cu Raliul Argeşului Catena, în perioada 03 – 04 Mai.

În măsura în care cererile de înscriere vor sosi la organizator, lista de înscrieri va fi la dispoziţia publicului iubitor de acest gen de întreceri. şi apropo de publicul spectator. Organizatorii se aşteaptă ca iubitorii de motorsport să fie prezenţi la Râşnov în număr la fel de mare ca în ediţiile trecute sau de ce nu, în număr şi mai mare, având în vedere spectacolul care se întrevede la orizont. Pentru spectatori vor fi amenajate zone speciale şi sigure de vizionare, iar ca noutate pentru etapa râşnoveană va fi un microbuz pentru deplasarea publicului din parcarea Cetăţii Râşnov până pe traseul de concurs. Transmisii live, studio TV şi radio cu rezultate live sunt alte ingrediente pe care niciun fan adevărat nu trebuie să le rateze rămânând acasă în weekendul 06 – 07 Aprilie 2019.

Circulaţia publică rutieră pe DN 1E Râşnov – Poiana Braşov va fi restricţionată după următorul program:

  • Sâmbătă, 06 Aprilie 2019, în perioada 08:00 – 18:30;
  • Duminică, 07 Aprilie 2019, în perioada 08:00 – 18:00.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.