Trofeul Cerbul de Aur 2018 cântărește 5 kilograme și este placat cu...

Trofeul Cerbul de Aur 2018 cântărește 5 kilograme și este placat cu aur!

0 219

Cerbul de Aur a intrat în era digitală. Pentru prima dată în istoria Festivalului, pentru realizarea trofeelor s-a folosit un model digital volumetric 3D.
Este o lucrare de artă plastică realizată modern, după un prototip digital, în tehnica turnării bronzului în ceară pierdută”, după cum declară Aurel Ierulescu, coordonatorul echipei care realizează trofeele. În anul Centenarului, la jumătate de secol de la primul spectacol marca Cerbul de Aur, Televiziunea Română recreează atmosfera primelor ediţii, inclusiv în privinţa trofeului, care, de-a lungul celor 50 de ani, a suferit numeroase modificări din punct de vedere al design-ului.
Pentru ediţia aniversară, s-a dorit realizarea unui concept de trofeu cu un design contemporan ce omagiază trofeul original din 1968, dar care vorbeşte în acelaşi timp despre prezentul şi viitorul acestui festival muzical emblematic”, declară Andrei Rotariu, arhitectul care, alături de echipa sa, a realizat designul Trofeului. „Silueta cerbului este inspirată de varianta iniţială a statuetei şi de materialele grafice realizate la prima ediţie, cu linii dinamice, în vreme ce soclul, asimetric realizat din piatră, evocă locul de origine al festivalului, sugerând totodata forţa şi continuitatea peste timp”, mai spune Andrei Rotariu.

Astfel, la ediţia aniversară Cerbul de Aur 2018 câştigătorii vor primi un câte un trofeu asemănător celui din 1968, dar într-o interpretare modernă.
Marele câştigător va primi un trofeu care cântăreşte aproape 5 kilograme şi are o înălţime de 25 de centimetri, iar ocupanţii locurilor 1, 2 şi 3, câte o statuetă de aproximativ 3 kilograme şi 21 de centimetri. Trofeele sunt placate cu aur (pentru marele câştigător şi locul I), argint (locul al II-lea) şi bronz (locul al III-lea).

Pe lângă Marele Trofeu al Festivalului Internaţional Cerbul de Aur, în valoare de 25 de mii de euro, şi cele trei premii de pe podium, la această ediţie aniversară, concurenţii mai mai au şansa de a câştiga unul dintre premiile speciale: Premiul pentru cea mai bună interpretare a unei piese româneşti; Premiul Braşovului; Premiul Publicului; Premiul Presei Festivalului; Premiul Societăţilor Publice de Radio şi de Televiziune.
Ediţia 2018 a Festivalului Internaţional Cerbul de Aur care se va desfăşura, în perioada 29 august-2 septembrie, în Piaţa Sfatului din Braşov, va reuni 18 de concurenţi din 15 ţări.
D.D.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.