Tren metropolitan in doi-trei ani, incă o aberație emisă la Forumul Orașelor...

Tren metropolitan in doi-trei ani, incă o aberație emisă la Forumul Orașelor Verzi

0 216

Cică un specialist in mobilitate (sic! ar trebui să existe prin urmare și specialiști in staționare!), Tudor Măcicășan, ce-o mai fi și specializarea asta, căci in nomenclatorul de profesii din România nu există o asemenea specializare, a prezis la Forumul Orașelor Verzi precum mama Omida, aflată in vrie halucinogenă, că Brașovul o să aibă tren metropoliitan in maxim trei ani.
Adică până la alegerile din 2024. Condiția este colaborarea primăriei cu CFR Călători și cu un operator ales pe sprânceană din panoplia clientelei useriste de profil.
Vorbitorul a ilustrat prezentul transportului metropolitan brașovean, care există sub forma trenurilor Regio, intre Brașov și comunele incastrate de Scripcaru in Zona Metropolitană (vezi harta).

După dezastrul RATBv, anchetat de procurori, urmează dezastrul CFR Metropolitan
Dar, precizează Măcicășan, „serviciul de transport CFR Metropolitan trebuie incadrat in RATBv, care să-l opereze ca pe transportul in comun municipal. Trebuie construite stații minimale de oprire și adăposturi minimale pentru stații.
Mai trebuie achiziționate și niscaiva trenuri electrice, spune ,,specialistul in mobilitate”
. Se poate ajunge și in instanță in cursul procedurii de achiziție i-a mai atras el atenția primarului Coliban, de față fiind și ambasadorul Elveției, participant la forumul brașovean.
,,Eu știu cum e să pierzi procesele și să plătești din salariu…” i-ar fi răspuns Coliban vizibil mâhnit, potrivit unei surse apropiate.
Deocamdată primarul se chinuie să achiziționeze autobuze verzi turcești, cele mai proaste de pe piață, care se defectează cel mai des.
Până la achiziția de trenuri metropolitane va mai curge multă apă pe Spurcata, mai ales că mandatul de primar i se termină acușica, in 2024, fără șanse de recidivă in fruntea Primăriei.

Libiu Mateescu      

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.