Trei opinii despre Legea uninominalului

Trei opinii despre Legea uninominalului

0 142

Sa luam mai intai opinia celor de la Putere, exprimata de incruntatul Vasile Blaga. El afirma ca Legea electorala trebuie modificata, aceasta fiind parerea ciufulitului partid aflat in fruntea tarii.
Secretarul general al PD-L, Vasile Blaga, s-a declarat partizan al modificarii Legii electorale, astfel incat persoana care obtine cele mai multe voturi intr-un colegiu sa fie desemnata parlamentar.
„Eu cred ca, intr-un colegiu, cel care-l castiga primul trebuie sa fie parlamentar”, a declarat Vasile Blaga, pronuntandu-se astfel pentru o noua reforma electorala.
Logic asa ar fi: primul, adica cel care castiga, ia potul. Numai ca nu din acest punct de vedere graieste Blaga, ci din alte interese, pedelistii crezand ca, dupa cucerirea puterii in stat, printr-o asemenea miscare, plus transformarea Parlamentului intr-unul unicameral si cu reducere a numarului membrilor, PD-L va ajunge, in frunte cu Traian Basescu, la partidul unic si conducatorul iubit, gen PCR cu Ceausescu in frunte.

Intrebat daca aceasta modificare nu i-ar dezavantaja net pe liberali, secretarul general al PD-L a raspuns: „Da, pentru ca, din pacate pentru ei, doua treimi din mandate le-au obtinut de pe locul II sau III. Dar nu eu am impartit colegiile asa, ci ei cu social-democratii.
Despre o eventuala disparitie a UDMR din Parlament, Blaga nu spune nimic, maghiarii fiindu-le pe moment aliati.”

La randul sau, Viorel Hrebenciuc a declarat ca, prin modificarea Legii electorale, PNL ar putrea disparea din Parlamentul României. Liderul PSD a precizat ca actuala forma a votului uninominal a fost facuta in urma negocierilor cu PNL, motiv pentru care liberalii ar fi avantajati, ei avand in plus 40 de parlamentari datorita redistribuirii.
„Daca, de exemplu, luam a anumita decizie, PNL poate sa dispara din Parlament. PNL este in momentul de fata in aceasta situatie. O schimbare de lege electorala intr-un anumit sens il face sa dispara”, a declarat Hrebenciuc.

Liderul deputaþilor PSD mai sustine ca PD-L a facut o oferta social-democratilor in urma cu 2-3 saptamani pentru a inlocui sistemul electoral actual cu un vot majoritar, in doua tururi, dupa sistemul francez.
„Nu va ascund ca PD-L si acum 2-3 saptamani ne-au intrebat daca nu vrem sa schimbam aceasta chestiune si ei sunt pentru votul majoritar in doua tururi”, a mai spus Hrebenciuc.

Ludovic Orban, prim-vicepresedintele liberal, afirma, la randul sau, ca ei sustin actuala Lege a uninominalului.
Prim-vicepresedintele PNL a declarat ca partidul sau sustine sistemul uninominal actual, dar a adaugat ca liberalii sunt pregatiti sa castige urmatoarele alegeri, indiferent de sistemul electoral.
„Nu-mi place sa comentez demersuri care nu au fost facute. In ceea ce ne priveºte pe noi, PNL, suntem sustinatori ai sistemului uninominal pe care l-am introdus dintr-un motiv foarte simplu, pentru ca asigura reprezentarea la nivel national a vointei aproape tuturor alegatorilor din Romania. Pe de alta parte, orice tentativa de schimbare a unui sistem de vot trebuie supusa dezbaterii, trebuie supusa si dezbaterii publice si in mod evident ne vom pronunta. Suntem pregatiti ca in orice sistem de alegere, PNL, la urmãtoarele alegeri, sa castige alegerile”, a spus Orban, care a mai asigurat ca in anul 2012 orice sistem electoral va avantaja PNL

Si uite cum politicienii, indiferent de sigla, nu mai stiu ce sa inventeze ca sa-i arunce din salupa parlamentara pe “ceilalti”, in loc sa-si dea mana si sa scoata tara la liman.

Dan Bota

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.