Transparenţa între cei care adună bani cu chitanţă la leu și cei care adună bani cu sacul!
În România, transparenţa are două viteze. Una pentru cei care adună bani cu chitanţă la leu, alta pentru cei care adună bani cu sacul, dar fără listă.
AEP se uită la campaniile electorale ca la o colecţie de borcane.
Unele sunt etichetate, frumos, cu capacul strâns. În altele vezi doar o umbră.
Dar, interesant, exact borcanele cele mai neclare sunt şi cele la care statul se simte cel mai obosit să ridice capacul. Probabil e greu, cântăreşte prea mult.
Într-o parte, ai candidaţii pentru care se verifică absolut tot.
Tot înseamnă: toate rudele, toate conturile, toate sumele, toate mătuşile care au donat cincizeci de lei, toţi prietenii care au pus umărul. Dacă unul a donat 100 de lei, statul vrea să ştie şi dacă a plătit întreţinerea la timp.
Că nu poţi să rişti, domne, să intre în politică bani nespălaţi de… moralitate.
În cealaltă parte, găseşti relaxarea.
Balanţa se sprijină confortabil pe spetează.
Promisiunile de transparenţă sunt ca promisiunile de la sală: începi luni, dar nu ştii în care luni.
Nicușor Dan promite în campanie că va publica lista completă a donatorilor, imediat, transparent, civilizat.
După alegeri, „imediat” se transformă într-un „mai vedem”.
Lista rămâne nevăzută, de parcă ar fi secret de stat, nu dovadă de cinste.
AEP se uită, ridică din umeri, apoi apucă un pix şi scrie sancţiuni.
Mai multe. Nerambursări. Confiscări. Amenzi. Sesizări la Parchet.
Şi după ce termină de scris, lasă pixul pe masă şi spune că treaba e grea, că unele cheltuieli sunt ciudate, că unele donaţii nu sunt clare, dar lista celor care le-au făcut… ei bine, lista încă se lasă aşteptată.
Și ca tabloul să fie complet, apar și detaliile „tehnice”: în presă se vorbește că Nicușor Dan ar fi folosit în campanie mașinile primăriei, cu benzină plătită de contribuabili, pentru drumuri de candidat, nu de edil.
Adică exact genul de combinație în care rezervorul e public, dar beneficiul e personal. În același timp, o parte din donațiile din campanie nu pot fi lămurite ușor: bani veniți din conturi obscure, donatori pe care nu-i vede nimeni, dar care au avut grijă să-l vadă bine pe el.
Nu e clar cine, cât și de ce. Clar este doar că lista promisă nu apare.
Și aşa arată spectacolul transparenţei la noi.
Un candidat cu campanie verificată la sânge.
Altul cu donaţii în ceaţă, dar cu încredere în viitor.
Primul e ţinut la lupă.
Al doilea e ţinut la secret.
Iar statul, în mijloc, se face că nu vede paradoxul.
Asta spune totul despre cine a vrut cu adevărat ca Nicușor să ajungă acolo. Și poate tocmai de aceea tăcerea valorează mai mult decât transparența.
Autor: Angelica Alexe
Sursa: facebook.com
