Transgaz, Gazproiect, Petrostar si Nabuccotransgaz

Transgaz, Gazproiect, Petrostar si Nabuccotransgaz

0 119

Actionarii Transgaz Medias vor discuta, in ianuarie, posibilitatea asocierii cu firmele Gazproiect Brasov si Petrostar Ploiesti in vederea proiectarii conductei Nabucco pe teritoriul Romaniei.
Pe ordinea de zi a adunarii generale convocate pe 15 ianuarie se afla si aprobarea bugetului de venituri si cheltuieli pentru anul 2009, potrivit unui comunicat al Transgaz transmis, marti, Bursei de Valori Bucuresti.
Nabucco este sprijinit de UE ca alternativa la importurile de gaze din Rusia. Dezvoltarea gazoductului este derulata de consortiul format din OMV (Austria), Transgaz (Romania), MOL (Ungaria), Bulgargaz (Bulgaria), Botas (Turcia) si RWE (Germania).
Costul realizarii Nabucco este estimat la 7,9 miliarde de euro, iar conducta ar trebui sa intre in exploatare in 2012. Proiectul va fi finantat in proportie de o treime de actionari si doua treimi de banci. Gazoductul, cu o lungime de 3.300 de kilometri, va transporta gazul extras in zona caspica si are ca punct de plecare Turcia, urmand sa tranziteze Bulgaria, Romania, Ungaria si Austria.
Veniturile Transgaz Medias au crescut cu 12,9% in primele noua luni, de la 717 milioane lei in perioada ianuarie-septembrie a anului trecut, la 809,6 milioane lei (222,4 milioane euro), in timp ce profitul net a urcat cu 4,45%, de la 171,4 milioane lei la 179 milioane lei (49,2 milioane euro).

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.