TRAIASCA IN VECI PRIETENIA INDESTRUCTIBILA ARABO-AMERICANA !

TRAIASCA IN VECI PRIETENIA INDESTRUCTIBILA ARABO-AMERICANA !

0 463

Când Muammar Gaddafi a fost răsturnat de la putere, în 2011, străzile din Libia erau pline de oameni care jubilau. După patru ani, mulți au ajuns să îl regrete. Și să se întrebe cui a servit uciderea liderului libian INTR-O TARA candva PROSPERA, TRANSFORMATA IN RUINE.(Mai cunoastem niste cazuri…)
După moartea sa, Gaddafi a ajuns să fie considerat de unii chiar un profet, datorită avertismentelor pe care le lansa Occidentului și lumii arabe în diverse ocazii. Pe rețelele de socializare circulă în aceste zile un filmuleț, datând din 2008, de după spânzurarea lui Saddam Hussein. La o reuniune a Ligii Arabe, Gaddafi avertiza atunci liderii arabi că, mai devreme sau mai târziu, Occidentul îi va trăda. GaddafiȘi ar putea avea toți aceeași soartă ca a fostului lider irakian. Printre liderii reuniți în Liga Arabă care au privit cu scepticism discursul lui Gaddafi se afla și președintele sirian Bashar al-Assad. Care chiar s-a amuzat copios când Gaddafi spunea că toți liderii arabi, inclusiv el, ar putea fi răsturnați de la putere de Occident, după modelul irakian.
O forță străină a ocupat un stat arab, iar liderului său i-a pus ștreangul de gât, în timp ce noi am privit și ne-am amuzat”, a spus Gaddafi, conform traducerii în engleză a discursului rostit atunci.Mubbarak.
„În viitor, s-ar putea să vă vină și vouă rândul„, a adăugat fostul dictator libian, în râsetele audienței, printre care se afla și fostul președinte al Egiptului Hosni Mubbarak
Considerat un sponsor discret al terorismului și izolat de comunitatea internațională după atentatul de la Lockerbie, din 1988, pe care l-ar fi comandat direct, Gaddafi a căzut la pace cu Occidentul în 2003, când a anunțat că renunță la programul de dezvoltare a armelor de distrugere în masă și …a crezut că va coopera cu SUA în lupta împotriva terorismului. SADAM HGaddafi a recunoscut, de asemenea,indirect, implicarea libiana în atentatul de la Lockerbie și a plătit despăgubiri materiale familiilor victimelor atentatului din 21 decembrie 1988 ce a dus la prăbușirea avionului companiei PanAm deasupra orașului Lockerbie..
Totusi, in discursul din 2008 el i-a sfătuit însă pe liderii arabi să nu pună prea multă bază pe prietenia cu americanii.
Chiar și pentru voi, prietenii ai Americii, mai bine spus pentru noi, prietenii Americii, America ar putea, într-o zi,pentru petrol să ne pună ștreangul de gât, cum i-au facut lui Saddam, spunea liderul libian, anticipând astfel sfârșitul pe care el însuși avea să îl aibă, la finele lui 2011.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.