Traian Basescu, un dragon mult prea Komodo

Traian Basescu, un dragon mult prea Komodo

0 251

Ca Ministerul de Extern este o serparie, in care colcaie naparcile unor interese groase cat mana, s-a vazut cu ocazia scandalului celor doi „amarati” adusi intr-un tarziu acasa din Irak, dupa ce fotografiasera aiurea baza americana in care lucrau. Premierul, ministrul demisionat Ungureanu si presedintele Basescu si-au suierat unul in urechile celuilalt acuze si scuze dintre cele mai serpesti. Seful statului a scapat chiar cu putin prilejul de a poza in mare dragon, cu relatii beton in armata yankeilor. Dupa marea scena ratata a eliberarii, cu fostii detinuti eliberati din cuibul de vipere in care se gaseau inchisi, imblanzitorul de serpi Basescu a fost nevoit sa-si inghita veninul si sa vada demis ministrul devotat pe care-l crescuse la san.


Iata, insa, ca atunci cand vine vorba de serpi adevarati, organismele statului nu sunt in stare sa secrete nici cea mai mica doza de ser antiviperin. Nici nu se-mplinise bine luna de la vizita populara a lui Traian Basescu in Ucraina vecina si neprietena, ca autoritatile de la Kiev i-au aruncat in ochi sarea cu care il intampinasera. Din piatra seaca de pe controversata Insula a Serpilor a rasarit peste noapte un catun caruia inventivii vecini ucraineni i-au zis i-au Belai (alb, in romaneste).


E Belai mare cu Ucraina asta, va spun eu. E clar pentru toata lumea ca satul de mucava este o tentativa a megiesilor de la Rasarit de a transa inainte de vreme litigiul dintre Romania si Ucraina, aflat in prezent pe rolul Curtii Internationale de la Haga. Obiectul sau este platforma continentala din jurul Insulei Serpilor, baza ideala pentru exploatarea zacamintelor petroliere din zona, la care jinduiesc ambele parti ale controversei.


Cum se face ca, in calitate de Tara a Serpilor incalziti la san ce ne gasim, in care politicienii au limba bifurcata de cate minciuni toarna, nu suntem in stare sa ne apropriem o biata insula, ce dupa nume pare bucatica rupta din paradisul ofidian romanesc? E drept ca si ucrainenii pot revendica in aceeasi masura petecul de pamant, macar dintr-un singur motiv: culoarea oranj, care-i inrudeste cu taratoarele politice aflate la putere si la noi.


De cate ori a repetat Traian Basescu sintagma „Marea Neagra – lac rusesc”, vecinii au sfarsit prin a lua-o in serios si si-au instalat un chiosc alb de vara pe bucata de pamant. Chiar si asa, nu e scuzabila anemia reactie partii romane la gestul topografic agresiv al Kievului de a se intabula pe amaratele 17 hectare de stancarie dezolata din Insula Serpilor.


Nu este singurul abuz ce se comite in partea de Est. Separatistii din Transnistria, un alt stat inventat, de data asta chiar de rusi, profaneaza la Tighina mormintele soldatilor romani cazuti acolo. Osemintele au fost imprastiate, crucile de piatra vor servi la pietruirea drumurilor iar pe locul astfel curatat se va ridica un monument dedicat bravului soldat eliberator rus. Tipic sovietic. La trei saptamani de la incident, Oficiul National pentru Cultul Eroilor se va deplasa la fata locului pentru a evalua dezastrul.


Colcaiala de viermi de cimitir si de serpi albi din imediata apropiere a granitelor estice nu se vede de ghemul de interese, certuri, acuze, divorturi, referendumuri, in care stau incolacite autoritatile romane, in frunte cu seful statului si al Guvernului. Preocupati sa se smotoceasca pana le merg solzii pentru toate motivele din lume, de la ravase usurele pana la contracte dubioase, grele cat toata industria la un loc, indivizii de la care pretindem fermitate in relatiile diplomatice sunt hipnotizati in fata serpariei si viermuielii din afara frontierelor. Daca energia consumata inutil in interior s-ar canaliza intr-un mesaj coerent si transant peste hotare, poate nu si-ar mai permite esticii sa ne confunde cu maidanul din spatele casei lor. Asa, insa, la cati scuipati se impart in tara in fiecare zi, o sa ne inghita boa astia din vecini gata lubrifiati, ca niste serpi constrictori ce sunt.


Iar lui Traian Basescu o sa-i vina greu sa se mai dragon de Komodo in tara asta de serpisori. Necazul e ca la export se dovedeste mult prea comodo.

Vifor Rotar

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.