Traian Băsescu, ajuns la vârsta grandomaniei grobiene, se compară cu Putin
Puține sunt legile, normele de comportament și cele morale pe care Traian Băsescu nu le-a încălcat în timpul celor două mandate prezidențiale de extremă toxicitate pentru țară. Schizofrenia paranoidă, exaltarea megalo-maniacală, vanitatea prostească sau nesimțirea grobiană față de tot și de toate, față de nație și față de patrie, i-au marcat traseul împânzit de securiști noi și vechi prin politica românească, iar ce a lăsat după el a fost un nou stat paralel cu cel de drept, unul al mafiilor, al securiștilor, al îmbuibaților și al trădătorilor de neam și țară.
Condamnat pentru securism și poliție politică, Băsescu încă mai manifestă atitudini de grandilocvență autoînchipuită, imaginându-și că a fost vreun lider regional exemplar, în fapt nefiind decât o altă nenorocită de lătură ridicată din gunoaiele țării cu verticalitatea unei celenterate nevertebrate, o oterapă a cărei busolă morală este și azi atât de defectă că nu-și poate găsi cu ea nici mașina în parcare.
Acum, mincinos patologic, povestește cum se situa el la același nivel argumentativ cu Vladimir Putin în cursul unor irelevante întâlniri cu liderul rus. De ce este încă preluat de cotidianele și televiziunile de știri este un mister încă de nedeslușit, dar credem că are legătiură cu oameni menținuți și azi în Sistemul securistoid al statului, promovați de Băsescu în funcții și grade înalte pornind de la nivelul piciorului de broască râioasă.
Băsescu dă lecții de organizare colocvială pentru tutele din politica externă
„Vladimir Putin este foarte puternic în discuții, șiret, inteligent. Trebuie să-ți faci loc printre atitudinile verbale deja pregătite. El nu vine nepregătit nici măcar până la ultima frază pe care urmează să o spună într-o întâlnire”, a declarat Traian Băsescu.
Fostul șef al statului a explicat că, în fața unui astfel de lider, pregătirea minuțioasă este esențială.
Băsescu nu doar descrie stilul lui Putin, ci se pune pe sine în oglindă cu liderul rus, poziționându-se în aceeași ligă, conform Știri pe Surse.
„Trebuie să știi asta și să faci ca mine: aveam vreo 10 pagini de conspect pregătite pentru întâlnirea cu el. Dacă aveam nevoie, deschideam o foiță și mă uitam la ce am scris cu câteva ore înainte. Venea pregătit – și eu mergeam pregătit”, a continuat Băsescu.
Băsescu a precizat că, deși nu a avut multe întrevederi bilaterale cu liderul de la Kremlin – „una la Moscova și una la București” – cei doi au purtat discuții frecvente în cadrul summit-urilor internaționale, unde „România și Rusia erau adesea unul lângă altul” și au avut „ore întregi de conversații” potrivit Știri pe Surse.
Libiu Mateescu




