Tractoare chinezesti la Brasov

Tractoare chinezesti la Brasov

0 313

Se cunoaste ce interese imobiliare – si nu numai – au distrus Uzina de Tractoare Brasov. Mafia imobiliara, locala si bucuresteana, a lasat pe drumuri 23.000 de oameni, treptat-treptat, pana au ramas in incinta in care brasovenii faceau tractoare apreciate in lumea intreaga.
Se stie si ce urmeaza sa urmeze acestei dubioase privatizari, in care statul a luat probabil doar 20-25% din ce a intrat in buzunare particulare – nu arat acuma ce culoare politica au acele buzunare; s-ar putea sa iasa un curcubeu, si suntem inainte de alegeri.
Pe locul fostei uzine se vor ridica vreo 6.000 de apartamente, vreo 200 de magazine, o serie de birouri si tot ce sta bine unui pol urban, visat de primar in ograda sa.
Dar uite ca s-au ivit niste chinezi care se gandesc la interesul colectiv – in cazul nostru, saltarea Chinei spre statutul de tara puternic industrializata – si care sunt gata sa investeasca 20 de milioane dolari pentru a deschide, intr-un colt al spatiului fostei uzine, o linie moderna de montat tractoare.
La inceput se preconizeaza angajarea a doar 150 din vechii specialisti ai fostei uzine, la care se va apela contra unui castig bun si stabil. Acestia vor trebui sa monteze, la inceput, tractoarele cu parti componente aduse de aiurea, tractoarele fiind destinate vanzarilor in tarile Europei Centrale si de Est. Se vor monta circa 20.000 de tractoare de peste 50 de tipuri, ca sa aiba tot omul de ales dupa necesitati. Si ceea ce va sparge gura targului va fi pretul scazut al acestor tractoare, iar calitatea va fi superioara multora din cele ce se gasesc acuma pe piata.
Unii se declara sceptici in privinta realizarii de catre chinezi a acestui inceput de resuscitare a industriei de tractoare la Brasov, si aceasta pentru ca respectivii chinezi nu au cumparat inca terenul. Dar sa nu uitam incapatanarea asiaticilor in atingerea unui tel, combinata cu o rabdare de fier. Mira-m-as sa li se puna cineva irezistibil in cale.

Dan Bota

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.