Top vinuri: Romania clasata pe locul trei

Top vinuri: Romania clasata pe locul trei

0 90

Vinurile din „Lumea Noua” (unde sunt incadrate tari precum SUA, Australia, Africa de Sud sau Chile) s-au impus pe piata internationala, devenind principalii competitori ai licorilor din „Lumea Veche”. Vinurile din tari cu traditie in domeniu, au ajuns, la randul lor, sa aiba noi rivali, pe masura ce tot mai multe tari beneficiaza de recunoasterea productiei lor in domeniu.
Astfel, potrivit unui top 7 alcatuit de site-ul Ask Men si citat de Reuters, Romania este clasata pe locul al treilea intre statele cu regiuni viticole care incep sa devina importante pentru piata mondiala. Aici, o noua generatie de vinificatori, cu o experienta dobandita pe plan international, s-au intors in tarile de origine pentru a construi sau revitaliza industria vinului, in contextul schimbarilor climatice si a incalzirii globale.
„Romania are, precum Grecia, o istorie a productiei vinurilor de aproape 3.000 de ani. Ceea ce ar parea surprinzator este faptul ca aceasta tara ramane una dintre cele mai mari producatoare de vinuri din lume, obtinand peste 500.000 tone anual. Principalele regiuni viticole sunt Cotnari, Tarnave, Murfatlar si Dealu Mare.
Cu toate ca multe din soiurile autohtone de struguri au fost distruse de boli, productia moderna de vinuri, care utilizeaza soiuri consacrate, merita incercata”, noteaza susa citata.

Alaturi de Romania, in top sunt clasate, in ordine descrescatoare, Elvetia, Ucraina, Grecia, Canada, Brazilia si Anglia.

Sursa: HotNews.ro

COMENTARII

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.