Titulescu şi Basarabia
Apărând Transilvania, Nicolae Titulescu n-a uitat niciodată de Basarabia şi Bucovina, toate demersurile sale au certificat o concepţie integratoare, în care problema revenirii acasă a tuturor provinciilor româneşti înstrăinate era privită ca un tot, chiar dacă evoluţiile politice au plasat temporar una sau alta dintre componentele ei în prim plan.
Subliniez, Nicolae Titulescu nu a vorbit şi nu a acţionat în privinţa Transilvaniei şi a Basarabiei în termeni alternativi.
În deplină consonanţă cu ideile şi gândurile celorlalți mari bărbaţi politici români ai vremii sale, cu sentimentele întregii suflări româneşti, Nicolae Titulescu afirma adevărul ineluctabil că nu poate exista pace şi stabilitate în Europa atâta timp cât marile imperii ale vremii continuau să deţină ilegal teritorii aparţinând altor ţări, atâta timp cât politica acestora împiedica împlinirea aspiraţiilor naţionale ale popoarelor care suportau, uneori de secole, stăpânirea nedemnă şi spoliatoare a imperiilor otoman, habsburgic şi ţarist.
Angajamentul moral şi politic al lui Nicolae Titulescu întru dobândirea şi apărarea unităţii şi integrităţii ţării, a atributelor inalienabile de independenţă şi suveranitate ale acesteia a fost constant, categoric, lipsit de echivoc, dobândind noi şi importante valenţe în anii următori şi noi posibilităţi de expresie pe măsura asumării de către omul politic român a noi şi importante responsabilităţi în diplomaţia românească şi în organizaţiile cu vocaţie de universalitate ale vremii sale.
Dacă Basarabia a fost unul dintre primele cuvinte rostite de către Titulescu în cariera sa politică, probabil că el a fost şi unul dintre ultimele cuvinte, căci după o viaţă de luptă şi jertfă, el avea să trăiască la cotele suferinţei danteşti tragedia mutilării prin raptul teritorial, intervenit ca urmare a notelor ultimative sovietice din 26–27 iunie 1940, care ne-au impus cedarea unor străvechi părţi ale teritoriului naţional: Basarabia, Bucovina de Nord şi Herţa, reprezentând 50.762 km2 şi 3.915.000 locuitori, în majoritate români.
Nicolae Titulescu a afirmat cu mare îndreptățire:
„Astăzi există o bază juridică în 5 puncte pentru justificarea drepturilor noastre asupra Basarabiei:
În primul rând, principiul naţionalităţilor, Basarabia având o mare majoritate de români;
În al doilea rând, votul Parlamentului basarabean (Sfatul Ţării), sub regimul sovietic, vot pe care nimeni nu-l poate schimba;
În al treilea rând, tratatul din 1920 cu Marile Puteri;
În al patrulea rând, Convenţia semnată la Londra, în iulie 1933, care dă o definiţie a teritoriului românesc;
În al cincilea rând, când România a devenit membră a Societăţii Naţiunilor, ea avea deja Basarabia, ca rezultat al votului Parlamentului basarabean (Sfatul Ţării), înainte de a fi semnat unele din tratatele de pace. Ea o deţine, de asemenea, în conformitate cu tratatul semnat de Marile Puteri în 1920, înainte de a fi semnat alte tratate de pace.
În plus, potrivit dreptului internaţional, atunci când URSS a devenit membră a Societăţii Naţiunilor, ea a fost admisă cu teritoriile ei existente, care nu includeau Basarabia, în privinţa căreia ea nu a formulat nicio rezervă.
Tocmai în aceste împrejurări şi în lumina teritoriilor pe care le deţineau atunci când au devenit membre ale Societăţii, România Mare şi URSS au fost recunoscute de jure de către comunitatea statelor ca subiect de drept internațional.
Am arătat cum trebuie văzută această chestiune de către România. Ea constituie cea mai puternică linie de apărare în cazul contestării drepturilor noastre asupra Basarabiei şi trebuie să fie adoptată de români, dacă ei nu au făcut deja acest lucru.“
Autor: Nicolae Mareș
Sursa: art-emis.ro
A fost un trădător!