Timpul de munca in UE

Timpul de munca in UE

0 67

Ministri Muncii din cele 27 de state membre ale Uniunii Europene au convenit ieri noapte, la intalnirea din Luxemburg, ca, in anumite conditii, timpul de lucru saptamanal sa poata ajunge de la 48 la 65 de ore. In acest sens s-au stabilit unele reguli comune. S-a prevazut si tratarea egala a angajatilor temporari cu angajatii avand contract de munca pe perioada nedeterminata.
Britanicul Pat McFadden a aratat ca reglementarile flexibile in privinta timpului de lucru aduc tarii sale venituri suplimentare si creaza noi locuri de munca.
Francezul Xavier Bertrand a subliniat, inainte de intalnirea din Luxemburg, ca tara sa nu are de gand sa renunte la ideea de protectie sociala.
Neamtul Olaf Scholz a declarat, in schimb, ca noile reglementari nu vor schimba multe in tara sa.
Ministrii intruniti in Luxemburg au mai convenit ca faze cum ar fi asa-zisa “supraveghere inactiva” sa nu mai fie socotita pe viitor ca timp de lucru, cu toate ca doua instante europene au decis ca timpii de control sa fie socotiti drept parte a timpului de lucru. Insa putine state europene tin cont de aceste hotarari, mai ales in domeniul medicinii.
Se mai prevede ca angajatii temporari sa fie tratati, din prima lor zi de lucru, la fel ca si colegii lor cu contract de munca pe timp nedeterminat. Pe plan national insa, in fiecare tara partenerii sociali se pot pune de acord in privinta acestei probleme, cel putin in perioada de tranzit la noile reglementari.
Aceste prevederi de marire a saptamanii de lucru au fost aspru criticate de Spania, Belgia, Grecia, Ungaria si Cipru, care au recomandat Parlamentului European sa se opuna propunerii.

Dan Bota

COMENTARII

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.