Tenis de masa stil Confucius la Brasov

Tenis de masa stil Confucius la Brasov

0 276
Succesul chinezilor la tenis de masa nu sta in tactica. Secretul este varsta foarte frageda de la care sunt selectati viitorii campioni si a fost dezvaluit de prodecanul Institutului Confucius la prima editie a Cupei Confucius la ping-pong.
Studentii si profesorii brasoveni vor sa afle secretele succesului chinezesc in tenisul de masa. Institutul Confucius organizeaza in aceasta saptamana prima editie a Cupei Confucius la ping-pong pentru studentii, profesorii si angajatii Universitatii Transilvania. Chiar daca vorbim doar de amatori, pasiunea este foarte mare in randul competitorilor si fiecare isi doreste sa castige intrecerea. Nu se mai tine cont de statutul din scoala, astfel incat exista studenti care si-au invins profesorii. Conducerea Institutului Confucius din Brasov le ofera iubitorilor acestui sport o saptamana in care se pot cunoaste mai bine si intrece intr-unul din sporturile traditionale din China, dominate categoric pe plan mondial de aceasta tara. Profesorul Yang Zhaoyu, prodecan al Institutului Confucius dezvaluia ieri ca secretul chinezesc in tenis nu consta in tactica. „Copiii chinezi incep sa joace tenis de masa de foarte, foarte mici. Baza de selectie este uriasa si cand cresc ajung jucatori extrem de buni. Guvernul din China acorda o mare atentie sportului, in special tenisului de masa, in care se investeste foarte mult”
Marti au avut loc meciurile din calificari, iar incepand de astazi se vor desfasura fazele eliminatorii. Finalele se vor disputa vineri, cand se va incheia intreaga actiune organizata de Institutul Confucius.
 
Vifor Rotar

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.