Taxa de paradis
Despre paradisuri fiscale citim si auzim atata ca vedem aievea gradini exotice in care cresc frumos eurocalipti. Majoritatea zdrobitoare n-o sa ajungem niciodata sa le vedem de-aproape, dar toti ne-am facut deja o idee clara despre ce-ar putea fi vorba in aceste raiuri cu acces pe baza de parola. Ingerii care le populeaza au diplome de functionari de banca, iar sarpele coboara agale din copacul cunoasterii codului de card pentru a-i imbia pe localnici sa muste din marul unui credit imobiliar pe termen lung, cu dobanda subventionata.
Daca paradisurile fiscale sunt rezervate unei minoritati cu conturi foarte majore, amarastenii se delecteaza cu empireuri ceva mai pamantene. In bunatatea lui, Doamne-doamne s-a gandit si la palmasi. Asa ca a trimisul unor investitori gandul bun de a infiinta paradisurile alimentare.
Bacaniile s-au transformat in marketuri, care au devenit „super” si mai apoi „hiper” si s-au raspandit pe toata fata tarii. Noile locuri de pelerinaj ale consumatorului roman, hipermarketurile si mall-urile potolesc cu greu foametea de 40 de ani a unui neam de hamesiti, dedulciti acum la excese culinare.
Asa dar de la Dumnezeu cum par ele la prima vedere, marile magazine unde romanul isi petrece astazi mare parte din viata si intreg salariul au ceva diabolic. Cum stim ca diavolul sta in detalii, si dracul de la supermarket e de cautat in pretul cu de-amanuntul de pe rafturile generoase. Dupa ani de zile de imbuibare frenetica cu iluzia prosperitatii, romanii au realizat ca se ruineaza frecventand noile locuri de inchinaciune, in cautarea promotiilor. Preturile sunt umflate cu pompa, mai ceva ca intr-un magazin de accesorii de plaja. Strategia de a ingramadi la un loc mii de feluri de marfa a indus si pacaleala ca preturile sunt accesibile. Cartelul marilor magazine, catedrale ale consumismului, isi exploateaza crancen de ani buni enoriasii dependenti. Supermarketurile practica preturi nerusinate, in complicitate cu producatorii, care au consimtit sau au fost constransi sa cedeze santajului, in schimbul privilegiului de a-si vedea marfa expusa pe raft.
O comparatie cu oricare dintre mall-urile de-afara masoara mizeria cumparaturilor in Romania. Dincolo, aceleasi marfuri costa jumatate, uneori mai putin decat ce cumparam? noi aici, cu satisfactia prosteasca ca traim occidental. La salarii de 20 de ori mai mici, cheltuim cel putin de doua ori mai mult pe mancare, produse de igiena si articole de vestimentatie decat ei.
Firavele tentative ale sindicatelor de consumatori se screm abia acum sa dea in vileag saracia pe care aranjorii de vitrine si de galantare o deghizeaza in bunastare. In caz ca reteta functioneaza, ar trebui aplicata imediat si pietei imobiliare, unde garsoniere de-o stramtoreala ingrozitoare au impertinenta sa coste 60.000 de euro, cat o jumatate de vila in Spania.
Pana atunci, giganticele hale de shopping alimentar continua sa perceapa taxa de paradis.
Vifor Rotar
