Tariceanu sustine ca are solutii pentru criza

Tariceanu sustine ca are solutii pentru criza

0 240

Aflat in vizita la Brasov, premierul Calin Popescu Tariceanu a raspuns ziaristilor la cateva intrebari privind criza economica care isi arata coltii si la noi in oras. Cele cateva firme noi au blocat investitiile si anunta disponibilizari, este vorba despre Rolem, Stabilus, Ina Schaffer. Kraft Jacobs Suchard urmeaza sa se desfiinteze. Despre aceasta din urma, premierul crede ca nu din cauza crizei se desfiinteaza ci datorita unei mai vechi decizii de mutare a acestei fabrici.
Cert este ca brasovenii vor avea din ce in ce mai putine locuri de munca, ceea ce, pe buna dreptate, este de natura sa ne ingrijoreze. Premierul spune insa ca are solutii pentru combaterea somajului, oferind firmelor o prima de 1000 de euro pentru fiecare somer cu vechime mai mare de trei luni pe care il angajeaza. Daca prima ar fi lunara si s-ar acorda timp de cel putin un an ar fi in regula, desi nu reiese asa ceva din discursul lui Tariceanu. Altfel nu vad de ce o firma, ma refer mai ales la cele mici, ar lua 1000 de euro si ar da in schimb salarii comparabile, mai ales ca aceste ajutoare de stat se acorda in anumite conditii, cum ar fi mentinerea angajatilor o anumita perioada de timp (oricat ar fi de rai angajatii, nu pot fi dati afara, ori pleaca ei, ori ii suporti, altfel restitui subventia si te alegi cu paguba din salarizarea lor). Solutiile anticriza nu trebuie aruncate la intruniri electorale, ci gandite bine. Se impun masuri urgente de protectie sociala si de stimulare a investitiilor, dar masuri care sa conduca la rezultate.
De asemenea, premierul este increzator in faptul ca programul de investitii prevazut va absorbi 80.000-100.000 de someri. Depinde insa de domeniul investitiilor si de domeniile de activitate din care provin somerii. Si aici este de nuantat. Nu este cazul sa ne panicam, dar nici sa ni se spuna ca noi nu vom avea probleme cu criza nu este cea mai fericita alegere. Este bine sa stim exact ce ne asteapta si sa avem un pachet de masuri concrete si fezabile. Cu asta trebuie sa isi inceapa activitatea noul guvern, de care depinde viitorul tarii.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.