Taietorii de lemne se intrec la Vama Buzaului

Taietorii de lemne se intrec la Vama Buzaului

0 93

Consiliul Judetean Brasov, prin Centrul Judetean pentru Conservarea si Promovarea Culturii Traditionale Brasov, Primaria Vama Buzaului organizeaza duminica, 17 august, incepand cu orele 14.30, pe Prundul Primariei, o noua editie a sarbatorii traditionale “Gospodarul Vamasan”.
Sarbatoarea „Gospodarul Vamasan” a ajuns la a VIII-a editie si are drept scop promovarea potentialului zonei si revigorarea traditiilor. Cu aceasta ocazie sunt organizate prezentari de animale cu premierea celor mai frumoase exemplare, concursuri de pescuit si de taiere a bustenilor, in cadrul caruia se intrec cei mai iscusiti taietori de lemne din sat. Concursul a devenit deja traditional si este o intrecere barbateasca. Cei mai iscusiti taietori de lemne se intrec in taierea bustenilor si in manuirea drujbei. Lemnul rezultat este folosit in confectionarea de mobilier. La fel de atractiv este si concursul de pescuit si cel organizat pentru desemnarea celui mai frumos exemplar cabalin si bovin. Premiile constau in bani si furaje pentru animale. La fel de atractiva este si tombola organizata special pentru acest eveniment. Un alt moment atractiv al sarbatorii este cel organizat de stapanii de stana din zona. La editia din anul 2007, s-au adunat stapanii de la noua stane care si-au expus produsele specifice: branza si telemea. Spectatorii au avut posibilitatea sa guste produsele naturale care sunt realizate in stana, la fel cum erau realizate in urma cu sute de ani. Evenimentul aduna an de an toata suflarea comunei Vama Buzaului, invitati din comunele vecine, dar si turisti atat din tara, cat si din strainatate. Invitati speciali ai editiei din acest an vor fi Cornelia Radocea, Claudia Miritescu, Fuego, Gelu Voicu, Taraful Tara Birsei si solistii brasoveni, Fanfara Atlantis, Formatia Autentic, Formatia de dansuri populare a Caminului cultural Vama Buzaului, Formatia Armonic. Evenimentul se va incheia cu un foc de artificii.

Laura Moise

COMENTARII

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.