Superstitii in Saptamana Luminata

Superstitii in Saptamana Luminata

0 64

Saptamana de dupa Pasti pana la Duminca Tomii este cunoscuta in popor drept Saptamana Luminata. In anumite zone ale tarii, in aceasta saptamana nu se lucreaza. Crestinii ortodocsi cred ca cerul este deschis pana la Ispas (Inaltarea Domnului), iar cine moare merge in Rai.

Potrivit superstitiilor, in „Lunea alba” nimeni nu lucreaza pentru ca niciun calator sa nu se rataceasca, dar si pentru aparare de boli. Tot atunci se dezleaga spalatul rufelor, ca sa fie albe, se fac vizite la rude daruindu-se pasca si oua rosii.

In „Martea alba”, credinciosii nu lucreaza, pentru a proteja recoltele de grindina, trasnete, daunatori si pentru sanatate. In a treia zi dupa Pasti, se aduc daruri la biserica si se da de pomana saracilor.

Credintele populare legate de Saptamana Luminata mai spun ca miercurea se lucreaza la camp, dar femeile nu fac nimic in casa de teama bolilor, a soarecilor si purecilor.

Joia dupa Pasti este cunoscuta drept „Joia nemaipomenita, necurata, domneasca sau verde” in care nu se lucreaza pentru protectia sanatatii, a casei si recoltei. In aceasta zi se fac pomeni de peste, colaci, ulcele, se face slobozitul ritual al apei pentru morti.

„Vinerea scumpa sau Izvorul Tamaduirii” se tine pentru mantuirea sufletelor, aparare de boli si belsug. Acum se curata izvoarele si fantanile. Sunt sfintite apele si devin vindecatoare.

In „Sambata Tomii” nu se lucreaza si se dau pomana oua rosii, pasca si lumanari pentru sanatate. „Duminica Tomii” incheie Saptamana Luminata, ocazie cu care se fac pomeni pentru inecati, nu se injuga boii si nici nu se bate piatra.

COMENTARII

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.