Superliga : Este momentul meciurilor amicale
La Brașov, e excelentul gazon din complexul Campo Verde, s-au confruntat Oțelul Galați, aflată în cantonament aici și proaspăt promovata din Miercurea Ciuc, Csikszereda. A fost un meci disputat, nu și-au menajat deloc forțele fotbaliștii celor două echipe. Oțelul Galați, pregătită de antrenorul brașovean Laslo Balint a început mai bine și în minutul 7, experimentatul Erik Bicfalvi, cu spatele la poartă, a trimis spectaculos cu călcâiul și a înscris, 1-0 pentru Oțelul. Treptat însă, Csikszereda, antrenată de mult timp de fostul jucător Robert Ilyeș, a ieșit mai convingător la joc și a echilibrat disputa, însă golul echipei harghitene a venit târziu, în a doua repriză, cînd a marcat un jucător originar din Tg. Secuiesc, Arpad Gerghely, scor final, 1-1. De altfel, în repriza a doua, cele două echipe au folosit alte garnituri decât cele din prima parte a meciului amical. La Oțelul sunt destule probleme legate de lot, au plecat mai mulți jucători titulari, Jonathan Cisse, Samuel Teleș, Miguel Silva, Maciel sau Bourard, în timp ce Tănasă, Maftei, Markovici și Stan s-au întors deja la echipele de care aparțin, după ce le-a expirat împrumutul.
Vestea bună este că Lameira, Stevanovici, Zhelev au semnat prelungirea contractelor, Eric Bicfalvi mai are un an de contract cu gruparea gălățeană. Singurul transfer veritabil este Andrei Ciobanu, de la Farul. La sfârșitul săptămânii viitoare, Oțelul Galați are programat un nou meci amical, la București, cu Farul Constanța.
La Miercurea Ciuc se mizează se pare, pe omogenitatea lotului care a obținut promovarea. Până acum, a fost transferat portarul Eduard Pap, fost la Botoșani, dar și mai mulți jucători din campionatul Ungariei, printre ei, Szabolcs Szalay, János Ferenczi sau Bence Végh. Mâine, echipa din Miercurea Ciuc va pleca în cantonament de pregătire și meciuri amicale în Austria, urmând să se testeze cu două echipe din Ungaria, Debrecen și Pakș și cu echipa Polisia, din Ucraina.
D.D.