Sunt facute jocurile pentru conducerea liberalilor?

Sunt facute jocurile pentru conducerea liberalilor?

0 215

Congresul liberalilor este un eveniment politic incotestabil la acest inceput de primavara, cu implicatii in asezarea eschierului politic viitor. In ce priveste competitia pentru conducerea partidului, batalia dintre cele doua tabere, aceasta sta, la fel ca si natura (suntem la echinoctiul de primavara!), sub semnul echilibrului. S-au facut multe declaratii interesante in aceste zile, confirmand astfele interesul pentru ce se intampla in tabara liberala. Printre cele mai interesante luari de pozitii fata de eveniment este aceea a lui Valeriu Stoica.

Valeriu Stoica
Valeriu Stoica unul din liderii PNL care a facut si care va ramane in istoria liberalilor declara: „…din toate informatiile pe care le am, rezulta ca Antonescu va castiga alegerile interne in PNL, dar dincolo de orice informatii, victoria lui Crin Antonescu este previzibila pentru ca Tariceanu are o mare responsabilitate in legatura cu lipsa de strategie politica din PNL in ultimii ani.
Tariceanu nu a fost capabil sa fructifice oportunitatile imense pe care le-a avut PNL mai ales in anul 2005. Nu a intuit evolutia politica din Romania, nu si-a dat seama ca bipolarizarea sistemului politic romanesc este inevitabila si nu a adoptat deciziile strategice necesare pentru ca PNL sa fi putut sa devina unul dintre cei doi poli ai sistemului politic din Romania. In prezent, jocurile sunt facute. In momentul de fata, PNL este un partid minor, fara busola si practic fara viitor.”
„Oful” politic a lui Stoica ramane inca bine dimensionat: „…victoria lui Crin Antonescu va fi o sanctiune pentru Tariceanu. Ramane de vazut daca noua echipa care va conduce partidul in frunte cu Crin Antonescu va putea sa elaboreze o strategie coerenta pentru ca PNL sa fie reintegrat in polul politc de dreapta, formula de reintegrare este dificila, va cere timp. Ramane de vazut daca noua echipa va avea clarviziuinea politica necesara pentru a prinde un tren care a plecat din gara destul de demult.”

Crin Antonescu
Recunoscand ca nu a avut responsabilitatea unei firme sau a unui angajat, Crin Antonescu intr-o replica data lui Tariceanu si-a reafirmat crezul politc: “…eu am fost, dintre fruntasii liberali, cel mai sarac. In ciuda acestui fapt, liberalii m-au ales, m-au aparat si pastrat, in ciuda faptului ca stiau acest lucru. Nu fac afaceri, nu e vocatia mea. (…) Saracia, desigur ca nu e o virtute, e o belea. Nu pretind ca sunt sarac, domnule Tariceanu, am din ce trai si pentru ce trai, pur si simplu nu sunt foarte bogat. Regret ca nu sunt bogat nici eu, dar vreau sa arat putin aceasta distinctie care mi se pare simbolica, faptul ca niciodata acest partid nu va masura valoarea doar sau in primul rand prin bogatie. Suntem un partid de dreapta, vrem ordine, vrem ierarhie, vrem elite, dar nu suntem un partid pentru elite”, i-a replicat Antonescu actualului presedinte al PNL.
La Congres „se va intampla urmatorul lucru: pentru prima data, un om pornit de la zero, fara unchi, fara nasi, fara pile, fara relatii, fara bani, un om care n-am fost si nu sunt omul cuiva, voi ajunge pentru prima data, un astfel de om, presedintele unui partid din Romania de azi. Si acesta va fi un semn ca acest partid are posibilitatea sa lucreze pentru oameni obisnuiti, fara nasi, fara fini, fara pile, fara relatii, fara bani”, a sustinut Crin Antonescu.

Calin Popescu Tariceanu
Calin Popescu Tariceanu a afirmat ca congresul va trebui sa faca o alegere care tine de viitorul partidului, mentionand ca liberalii vor alege un presedinte si o conducere care sa garanteze indeplinirea obiectivelor PNL.
„Fra indoiala ca viitorul congres va trebui sa faca o alegere fundamentala, in functie de alegerea pe care o face, PNL isi proiecteaza viitorul. Cred ca PNL, dupa patru ani de eforturi si intr-o masura importanta de reusite, trebuie sa-si propuna mai mult, iar pentru acest lucru trebuie sa aleaga un presedinte care sa fie garantul acestor obiective si o echipa de conducere formata din oameni dedicati, cu disponibilitatea de a face eforturi, de a se angrena intr-o lupta dificila. (…) Si sunt convins ca liberalii vor sti sa faca alegerea, ma refer aici in primul rand la presedinte, apoi la echipa, care sa le dea garantia ca aceste obiective pot fi realizate”, a spus Tariceanu.
Obiectivele PNL pot fi realizate „mai degraba cu oameni care au dovedit in trecutul apropiat ca au capacitatea sa o faca, care au independenta necesara sa-si asume decizii” si nu de oameni care „sa fie dependenti de cei care ii finanteaza, astazi, ieri sau alaltaieri”.
„Intotdeauna cei care sunt cu un discurs placut, bun, trebuie sa li se puna si problema modului in care au simultan capacitatea de organizare, de lupta, de a finanta o institutie, un mecanism intreg fara sa fii dependent de o persoana sau de un anumit grup. Toate aceste lucruri cred ca vor fi bine analizate de colegii mei si sunt convins ca vor face alegerea cea mai buna pentru PNL”.

Teodor Atanasiu
Vicepresedintele PNL Teodor Atanasiu, candidat la functia de prim-vicepresedinte al partidului, a adresat, o scrisoare colegilor sai liberali, transmitandu-le ca, „in vremuri grele, e nevoie de oameni puternici, ce pot lucra in echipa si care pot aduna familia liberala, nu a o dezbina”.
„Mi-am anuntat candidatura la functia de prim-vicepresedinte al PNL, alaturi de alti trei colegi carora le doresc bafta si sunt convins ca cel mai bun va castiga. Candidez pentru ca am sustinerea, in principal al filialelor din Ardeal, dar si incurajat de colegii liberali din restul tarii. Semnalele de sustinere din ultimele zile ma obliga sa incerc sa-i conving pe toti participantii la congres ca in vremuri grele, avem nevoie de oameni puternici, ce pot lucra in echipa si care pot aduna familia liberala, nu o dezbina”, arata Atanasiu in scrisoare.
El avertizeaza ca pericolul real pentru PNL nu vine din interiorul partidului, ci din exterior.
„Blatul ordinar dintre PSD si PDL, dar mai ales realegerea lui Traian Basescu sunt doua motive puternice pentru ca PNL sa stranga randurile si sa ne pozitionam ca singura alternativa la actuala (ne)guvernare”, spune Teodor Atanasiu.
El precizeaza, referindu-se la Congresul de vineri si sambata, unde urmeaza sa fie aleasa conducerea partidului, ca va fi o competitie interna serioasa.
„In acest sfarsit de saptamana, liberalii din toata tara se reunesc la Bucuresti pentru a-si alege liderii. Si pentru ca suntem liberali, si nu pesedisti sau pedelisti, va fi o competitie interna serioasa, pe care o salut. Nu avem dinainte stabilit un castigator sau un perdant, avem doar candidati si un lobby puternic pentru cei care si-au anuntat candidaturile”, afirma vicepresedintele liberal.

El aminteste ca obiectivele acestui an pentru liberali sunt obtinerea unui procent de circa 30 % la alegerile pentru parlamentare si mai ales castigarea alegerilor prezidentiale.
In opinia sa, cu Traian Basescu presedinte, liberalii nu vor intra la guvernare prea curand, iar „tonomatele portocalii” vor incerca sa ii dezbine.
El sustine ca la congres nu se va sparge partidul in doua sau mai multe grupuri.
„Visul lui Basescu va ramane doar un vis. Noua conducere va fi una legitima si statutara, consfiintita prin votul delegatilor la congres. De luni trebuie sa si demonstram acest lucru! Sa aratam oamenilor ca noua ne pasa de ei, ca painea este mai importanta decat circul oferit de PSD si PDL, ca centura de siguranta. Asa sa ne ajute Dumnezeu!”, isi incheie Atanasiu scrisoarea.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.