Sunetul, folosit ca una din forțele magice transpuse în realitate de către antici
Anvergura cunoștințelor tezaurizate de civilizațiile antice vechi, egipteană și chiar cele preegiptene, uimesc și astăzi prin capacitatea inovatoare și chiar prin concepte științifice neînțelese încă. Sunetul a fost o preocupare mult mai profundă și mai aplicată a fizicienilor antici, care i-au descoperit proprietăți ce astăzi abia sunt redescoperite, precum modificări organice ale stărilor de conștiință, puteri mecanice nebănuite și chiar valențe tămăduitoare uluitoare. nu se știe dacă anticii foloseau sunetul și ca armă de luptă, deși există indicii în acest sens.
Mai mult, învățatul grec Archytas, despotul Tarentului, descrie pentru prima dată frecvența sunetelor în jurul anului 390 î.e.n.. Ajunge la concluzia că ecoul este o vibrație a aerului și are origini mecanice în instrumente sau organisme care produc sunetele.
Din caracteristicile unei coarde, lungime și grosime, acesta a putut stabili caracteristicile unui ton cu ajutorul matematicii, iar apoi ale unei armonici, descoperind legile fizice ale acordurilor sonore, precum octava, cvinta și cvarta. Ulterior, Aristotel, a explicat propagarea sunetului prin șocurile produse între diferitele straturi ale aerului și obstacole fizice.
Stoicii antici au stabilit că sunetul se propagă în unde sferice, cunoștințe care stau la baza acusticii chiar și astăzi.
În urmă cu mai mult decât un deceniu, savanții ruși au întemeiat o nouă știință, genetica cuantică, prin care au demonstrat că semnale luminoase sau sonore, într-o anumită rezonanță induc rezonanțe corespunzătoare în întregul lanț de ADN uman, putând determina mutații ale materialului genetic uman și stări psihice ireversibile.
În antichitate, aceasta ar fi fost o putere specială pe care numai zeii o pozedau, precum zeul grec Apollo.
Faptul că anticii ar fi putut folosi sunetul și vibrațiile sale pentru acțiuni mecanice de amploare, cum ar fi levitația blocurilor de piatră de dimensiuni colosale, este fascinant, semănând mai mult cu tehnologii extraterestre ce le-ar fi fost dezvăluite strămoșilor noștri de civilizații din altă lume.
multe dintre structurile megalitice ale lumii nu sunt doar simple morminte sau temple, ci par a fi proiectate ca rezonatoare acustice, confirmă cercetări moderne, potrivit Știri pe Surse.
Cercetătorii au descoperit că un număr impresionant de situri antice, de la templele din Malta până la monumentele din Irlanda, împărtășesc o caracteristică comună: rezonanța la frecvența de 110 Hz.
Unul dintre cele mai elocvente exemple este Hipogeul de la Hal Saflieni din Malta(foto centru). În acest complex subteran, „Camera Oracolului” este sculptată astfel încât să amplifice sunetele joase.
Atunci când se atinge frecvența de 110 Hz, sunetul vibrează în întreg corpul celor prezenți, creând o experiență senzorială copleșitoare.
Cercetările științifice moderne, inclusiv studiile realizate de Dr. Ian Cook de la UCLA, au analizat impactul acestei frecvențe specifice asupra activității cerebrale, scrie cotidianul amintit.
Rezultatele sunt fascinante: Deconectarea parțială a cortexului prefrontal: Această zonă responsabilă pentru logică și limbaj își reduce activitatea.
Activarea emisferei drepte: Se produce o trecere a activității către zona responsabilă pentru emoții, creativitate și intuiție.
Stări modificate de conștiință: La 110 Hz, creierul pare să intre într-o stare propice meditației profunde sau transei
Nu doar în Malta întâlnim aceste fenomene. S
tructuri precum Newgrange (Irlanda) sau celebrul Stonehenge (Marea Britanie – foto jos) prezintă proprietăți acustice similare, scrie gadgetreport.ro, conform Știri pe Surse.
Cercetările arată că pietrele de la Stonehenge au fost alese și dispuse special pentru modul în care reflectă și amplifică sunetul, creând un mediu acustice izolat de lumea exterioară. În aceste spații, sunetul nu era doar muzică, ci un instrument de manipulare a percepției umane.
Dincolo de efectele psihologice, articolul explorează și teorii legate de utilizarea sunetului ca forță mecanică. Tăierea pietrei dure: Analiza urmelor de pe blocurile de granit din Egipt sugerează folosirea unor unelte care vibrau la frecvențe înalte, permițând o precizie de tăiere imposibil de obținut cu unelte de cupru.
Levitația acustică: Legendele tibetane descriu călugări care foloseau sunetul trompetelor și al tobelor pentru a ridica blocuri uriașe de piatră, potrivit Știri pe Surse.
Libiu Dan Mateescu
Interesant , ce cunoaștere aveau ..