Suflet valah

Suflet valah

2 37

De ziua prăznuitului Sfîntul Ștefan, mi-a adus aminte de Bill, Bill Guțulescu, fermecătorul Bilache, plecat dintre noi mai întâi în America, iar mai apoi a plecat și de acolo… A revenit de mai multe ori în țară, atât înainte, cât și după 1990. Mi-a rămas în minte o întâmplare pe care mi-a povestit-o Bilache: ca inginer în SUA, a fost angajat la o firmă care avea de executat lucrări în Orientul Mijlociu. A trebuit să plece în țara arabă respectivă împreună cu încă câțiva angajați ai firmei americane. A petrecut acolo câteva luni! Iar într-una din zile s-a produs evenimentul de neuitat la care a asistat Bilache și colegii săi.

În ziua respectivă, ieșind în oraș, au sesizat o vânzoleala de care erau cuprinși mai toți trecătorii întâlniți. De la ghid au aflat despre ce era vorba: urma să se petreacă o execuție publică. Un condamnat la moarte urma s-o pățească în văzul concetățenilor săi. Ba mai mult, urma ca moartea să i se tragă în modul cel mai direct cu putință de la acești concetățeni, deoarece bietul arab fusese condamnat la moarte prin lapidare. Așadar, forțat de împrejurări, Bilache și camarazii săi s-au lăsat în voia străzii și au ajuns în piața publică, unde se afla locul destinat acestor execuții prin lapidare…

Lume multă adunată, deși spectacolul era anunțat pentru o oră mai târzie. Dar lumea părea curioasă să ocupe un loc cât mai în față! Motivul real pentru care lumea se înghesuia era însă altul și a fost înțeles de spectatorii americani abia când în piață și-a făcut apariția un camion basculă, care a deversat câteva tone de pietre, de dimensiuni potrivite scopului la care urmau să servească: erau pietrele cu care spectatorii urmau să arunce în persoana condamnată. Detaliul care urmează mi-a rămas cel mai bine înfipt în minte din relatarea lui Bilache: spectatorii s-au repezit să apuce fiecare un număr cât mai mare de pietre, aproape că s-au încăierat între ei ca să se asigure de o grămăjoară cât mai mare de muniție!…

Apoi a început joaca. Condamnatul, priponit de un piron înfipt în asfalt, se putea mișca și feri într-un cerc foarte restrâns, primele pietre aruncate și-au ratat ținta, apoi lovituile reușite s-au înmulțit, chipul bietului condamnat nu s-a mai putut distinge sub șuvoaiele de sînge care îi șiroiau pe față… Mai departe, cei patru americani n-au mai rezistat la spectacol și s-au retras, însoțiți de remarcile ironice ale autohtonilor, cărora le era cunoscută reacția europenilor, neputința lor de a asista până la capătul spectacolului…

…Ani de zile, când și când, m-am tot gândit la spectacolul atât de gustat de opinia publică semită din țara aceea… Am uitat despre ce stat arab era vorba! Mă gândeam în fel și chip la spectacolul lapidării, cu greu îți poți imagina ceva mai degradant. Mai degradant nu pentru victimă, ci pentru spectatorii care rămân în viață, satisfăcuți de isprava lor! Pleacă de la locul faptei comentând cele mai reușite lovituri, ca după un meci de box sau fotbal la care li s-a permis să coboare din tribună pe teren și să alerge după minge. Fel și fel de gânduri mi-au trecut prin freză, când mi-aduceam aminte de povesta spusă de Bilache Guțulescu. Mi-a transmis integral cutremurul său sufletesc  de spectator la ceva imposibil de privit până la capăt!…

Romania's map before the Soviet Union claimed Romanian, Polish and Czecho-slovakian land, and consequently changed Romania's borders.

N-am întârziat să fac legătura cu povestea atât de frumoasă despre noi, românii, pe care tinerii pașoptiști au descoperit-o și au comentat-o cu mare încântare: ce se întâmpla în țările românești când cineva, un răufăcător, după ce era judecat după legile țării, era condamnat la moarte?
Deseori rămânea după gratii până la sfârșitul zilelor sale, fără să i se ia viața de câtre cineva care să execute sentința! Persoana care ar fi trebuit să facă acest lucru, adică călăul, se întâpla deseori să nu existe. Deși ocârmuirea plătea cu bani mulți serviciul de călău, nu prea se ivea nimeni să se ofere pentru acest serviciu. Iar dacă se găsea cine s-o facă, era apoi urmărit de disprețul public, încât era de preferat să te lipsești mai bine! Așadar, nu numai spectacolul execuției nu atrăgea publicul românesc, dar nici spectacolul nu se putea ține căci nu se găsea persoana care să facă oficiul de călău!
La un moment dat autoritățile au apelat la străini pentru serviciul de călău, dar n-a mers nici așa, că târgoveții nu i-au acceptat printre ei, i-au huiduit, i-au marginalizat, i-au silit să-și ia lumea în cap și să se întoarcă de unde au venit!… Desigur, nu a fost regulă să nu se execute condamnarea la moarte, dar de multe ori se întâmpla ca un condamnat la moarte să moară de bătrânețe, în așteptrea execuției…

În Occident, spectacolul execuției publice era destul de gustat de public, nu chiar ca-n lumea arabă, dar era atractiv și lumea participa cu interes. Sigur este că în lumea noastră, românească, spectacolul înfiorător al execuției nu a stârnit curiozitatea și „participarea” satisfăcută a publicului din alte țări. La noi, la români, milostivenia este o componentă sufletească activă. Vezi și replica din Harap Alb despre milostivenie, cât de binefăcătoare poate să fie pentru cel care o practică…

Unde mai pui că în jus valahicum funcționa o regulă ciudată: dacă dintre spectatori se găsea o fată, fecioară, care se oferea să-l ia de soț pe condamnat, acesta scăpa cu viață și era liberat!…
M-am tot gândit ce rațiune putea să fie în această prevedere și i-am găsit în cele din urmă una, o explicație care ar marca pozitiv palmaresul sufletesc al românilor. N-o divulg, aștept deocamdată și părerile / ipotezele altor cititori. Nu sunt sigur că explicația mea este cea mai bună…

Ion Coja

PS – În piesa CREDINȚA pun în discuție această particularitate românească. Trama piesei constă în încercarea prințului Carol, aterizat la București, să priceapă în ce lume a ajuns, ce soi de oameni sunt românii, ce anume au ei mai deosebit. Printre isprăvile românilor pomenesc și de această împrejurare ciudată: deseori nu se găseau printre locuitorii țărilor românești persoane capabile să pună lațul ștreangului după gâtul necunoscutului condamnat la moarte. Cel care ar fi făcut-o ajungea un proscris.

Interesant și acest cuvînt derivat: ștrengar! De care te folosești numai pentru a-ți arăta simpatia pentru cel numit.

Sursa: IonCoja.ro

COMENTARII

  1. Tu zici că n-ai fi cretin,
    se vede că nu ești român.
    Dă-ți cu părerea pe site-urile celor tăiați împrejur .

  2. Nație cretină. Uite unul dintre multele motive pentru care rrrumânii au fost călăriți de alte națiuni de-a lungul timpului.
    Aaaa….. și de când sunt muricanii europeni? Poate doar în tigva unui idiot precum Coja.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.