SUA vs China – MECIUL CONTINUĂ!
Războiul comercial China-SUA nu este despre distrugerea adversarului. Colapsul oricăreia dintre cele două mari puteri ar avea un impact devastator inclusiv asupra celeilalte.
Problema pe care Trump o aduce în prim-plan se referă în principal la diminuarea dependenței față de China. Și la reindustrializarea Americii.
În condițiile din pandemie și primii ani de război, cu Joe Biden port-stindard al globaliștilor de pretutindeni, relațiile sino-americane au fost excelente până la un moment dat.
Mai precis, până când Xi Jinping a parafat parteneriatul „de nezdruncinat” cu Vladimir Putin, în ciuda deceniilor de sprijin ale Washington-ului pentru Beijing. Fără deschiderea totală a Casei Albe față de Partidul Comunist Chinez, ar fi fost imposibilă ascensiunea fulminantă a statului asiatic.
Simpatia multora față de China este explicabilă. Pe de o parte, Xi Jinping l-a ajutat pe Putin în războiul din Ucraina (sub diverse forme, vezi BRICS), în timp ce rușii riscau să fie izolați. Apoi, chinezii și-au extins afacerile în întreaga lume fără a avea în spate un ”instrument de coerciție” de tip NATO.
Totuși, Partidul Comunist Chinez și-a dezvoltat fără mare tam-tam forțele militare, cu două scopuri majore:
1) Descurajarea unui posibil atac din exterior și
2) Protejarea investițiilor de peste hotare.
Atracția pentru China derivă în principal din punerea în balanță a dragonului aparent inofensiv cu imaginea de ”bătăuș” a Statelor Unite. O imagine consacrată indiferent de numele liderului de la Casa Albă.
China este principalul partener comercial pentru peste 120 de țări, inclusiv Australia, Brazilia, Africa de Sud și state din ASEAN, ceea ce face ca exporturile Beijingului să reprezinte circa 20 la sută din PIB. De aici și încercarea Statelor Unite de a condiționa semnarea unor tratate bilaterale de o anumită distanțare față de economia chineză. Lucru deloc facil.
Spre comparație, exporturile SUA au reprezentat doar 11 procente din PIB.
Economia americană este mai orientată spre consumul intern (68 la sută din PIB), ceea ce o face mai puțin vulnerabilă la războaie comerciale, dar și mai puțin dependentă de piețele externe.
Așadar, Trump își permite să joace dur în comerțul global, având o economie mai diversă și mai puțin ancorată în exporturi decât China.
Modelul chinezesc este unic în lume. Putem admira de la distanță realizările Partidului Comunist, dar ar trebui să vedem și reversul medaliei. O economie globală prea dependentă de Beijing, în special după finalizarea proiectului Belt and Road Initiative (vezi foto), ar veni la pachet cu unele costuri și în plan politic. Mulți lideri europeni deja consideră că modelul capitalisto-comunist al Chinei trebuie urmat.
Să nu uităm că succesul tovarășilor chinezi se bazează pe controlul absolut al Partidului Comunist asupra societății, economiei și informației. Cetățenii sunt sub supravegherea unui stat polițienesc, cu sisteme de credit social, cenzură masivă (Great Firewall) și pedepse dure pentru disidență.
Creșterea economică a fost realizată pe spinarea libertăților individuale, cu milioane de oameni lipsiți de drepturi fundamentale, de la libertatea de exprimare, la cea de asociere.
Prin inițiative ca Belt and Road, China promovează un model care combină investițiile cu influența politică, creează dependență economică și erodează suveranitatea țărilor partenere. Datoriile acumulate de statele din Africa și Asia, de peste 1 trilion de dolari, devin adesea imposibil de rambursat, ducând la concesii strategice (spre exemplu cedarea unor porturi și/sau a resurselor naturale). Nimic nou, desigur. Și Statele Unite procedează identic, cu sprijinul NATO.
În epoca Biden, am fost pe punctul de a replica regimul chinez în Europa. Și de a duce globalizarea neomarxistă pe noi culmi.
Deglobalizarea este indisolubil legată de războiul comercial dintre SUA și China. Dacă Xi Jinping va câștiga partida, patrioții și cei care iubesc libertatea vor pierde. Indiferent în ce colț al lumii s-ar afla.
Autor: Adrian Onciu
Sursa: facebook.com
