SUA investește PNRR-ul României în războiului din Ucraina: 33 miliarde USD!

SUA investește PNRR-ul României în războiului din Ucraina: 33 miliarde USD!

0 48

Un joc de poker la cacealma, în care miza americanilor nu are legătură cu suveranitatea Ucrainei, cu viața ucrainenilor, cu dorința sau măcar mimarea intențiilor de pace! Asta fac SUA în nenorocirea pe care o susțin și obligă aliatele occidentale și din NATO să susțină pe teritoriul Ucrainei.
Condus ca un scaun cu rotile, președintele Joe Biden a anunțat, ieri, că SUA vor ajuta Ucraina „să se apere pe termen lung”, iar pentru asta a cerut Congresului american să aprobe 33 de miliarde USD pentru ajutor de securitate, economic și umanitar! Da, ați citit bine: 33 de miliarde USD! Adică valoarea reală în lichidități a României într-un an.

Comparați cifra alocată de SUA pentru războiul din Ucraina cu cele 29,2 miliarde Euro aprobate României de Comisia Europeană prin Planul Național de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), sumă oricum împărțiți în granturi și împrumuturi, adică mult mai mică în valori reale.
Demența cu care SUA aruncă zeci de miliarde în războiul din Ucraina ne obligă să privim și să analizăm cu și mai mare atenție declarațiile inițiale și de acum ale Rusiei, dar mai ales modul în care absolut niciunul dintre susținătorii președintelui de la Kiev nu mai pare interesat de negocierile de pace, de încetarea focului.


Occidentul a intrat în stare de hipnoză fiindu-i repetat: război, război, război!

Devine tot mai evident că SUA a trecut la escamotarea tuturor regulilor, călcând în picioare autoritatea ONU și granițele NATO, făcând complice la ilegaliăți și ținte directe țările est-europene, refuzând orice demers care să poată susține un dialog real și direct Rusia-Ucriana.
Nivelul criminal al SUA a fost dat, ieri, de declarația președintelui Biden care a ținut să mulțumească public celor care construiesc arme:
„Săptămâna viitoare, voi fi în Alabama pentru a vizita o fabrică Lockheed Martin care produce racheta antitanc Javelin pe care am trimis-o în Ucraina și pentru a le mulțumi muncitorilor americani – le mulțumesc – pentru producerea armelor care au ajutat la oprirea avansului Rusiei în orașe ucrainene precum Kiev.”Joe Biden, 28 Aprilie 2022

Chiar nimeni din UE nu realizează dezastrul pe care SUA îl seamănă pe teritoriul Europei? Că demenții care controlează deciziile de la Casa Albă pregătesc un război cel puțin de nivel continental dus în Europa, nu în SUA?
Pentru asta, Biden solicită Congresului american cele 33 de miliarde USD, din care „20,4 miliarde pentru asistență militară și de securitate suplimentară pentru Ucraina, dar și pentru eforturile SUA de a consolida securitatea europeană în cooperare cu aliații noștri NATO și alți parteneri din regiune”.

Admițind varianta halucinantă în care Rusia dorește să ajungă cu tancurile până la Paris.
Este Europa incapabilă să se apere singură în fața Rusiei?
Are nevoie Europa de SUA pentru a discuta cu Rusia?
Chiar nimeni din elita UE nu înțelege că SUA împinge Europa într-un absurd fără altă ieșire decât extinderea războiului dincolo de granițele Ucrainei?
Ne aflăm acum într-o etapă de dezvoltare a relațiilor internaționale, în care momentul adevărului este aproape: fie toți ne resemnăm cu o situație în care cineva singur sau cu o mână de sateliți decide cum ar trebui să trăiască omenirea, fie omenirea va trăi bazat pe Carta ONU.
Este o alegere simplă.
Nimeni nu vrea războaie, dar este o necesitate absolută să prezinte argumente și să-i îndemni pe cei care încalcă Carta ONU să-și asume responsabilitatea”, a declarat ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, în timpul conferinței de presă ținută, marți, alături de Secretarul General ONU, Antonio Guterres, prezent la Moscova.
Este evident că Lavrov are dreptate, oricât de vinovată este Rusia pentru acțiunea militară specială derulată în Ucraina. În condițiile în care Occidentul, aflat la discreția abuzivă a SUA, încalcă absolut orice limite și rigori ale dreptului internațional, ce alternativă avea Rusia? Probabil să aștepte extinderea NATO și amplasarea rachetelor SUA pe propria graniță!

La fel de evident, după vizitele făcute în Rusia și Ucraina, este și faptul că Secretarul General ONU, Antonio Guterres, este un nefericit lipsit de elementarele argumente și pârgii care măcar să aducă cele două părți la masa dialogului. Prin vizita la Kiev și în zonele de pelerinaj din Ucraina a prăbușit public imaginea ONU, trădând crunta realitate.
De zeci de ani, ONU este o organizație incapabilă să impună ordinea mondială, fiind o uriașă adunătură de oameni plătiți regește pentru a nu observa, dincolo de statistici și mesaje ocazionale, abuzurile, războaiele, traficul de arme, droguri, carne vie, copii, organe etc.
Este motivul pentru care nu doar Rusia, ci și China, solicită de ani de zile reformarea sistemului ONU bazat pe Carta ONU călcată în picioare de SUA și UE în funcție de interesele proprii, exprimate în limbajul ipocriziei și demagogiei la modă: drepturile și libertățile omului!

Cei care au capacitatea să înțeleagă realitatea dincolo de emoții și regiile mizerabile promovate de mass media controlate de SUA și UE, acțiunea Rusiei a urmărit și deocamdată a reușit limitarea extinderii zonei de influență politică și militară americană în Europa, continent transformat de Washington în spațiu de război, de testare la nivel de mase, de pregătire a tragediilor cu valențe globale.
Repet, ceea ce deja observă până și cei mai disperați susținători ai nefericitului sinucigaș Zelenskiy și ai americanilor: suntem martorii războiului dintre interesele hegemonice SUA și orgoliul Rusiei de a nu accepta să fie tratată ca … România, spre exemplu!
Când Biden afirmă că „Rusia este agresorul. (…) Și lumea trebuie și va trage Rusia la răspundere”, are dreptate. Dar, nu avem cum să nu avem permanent în vedere cei 30 de ani războaie, revoluții colorate și proteste care au dus la distrugerea țărilor și căderea guvernelor care au îndrăznit să imagineze o politică independentă de voința SUA și UE condusă cu aceleași instrumente nedemocratice!

În aceste condiții, cine trebuie să răspundă pentru milioane de morți, pentru sutele de mii de copii morți, pentru zecile de milioane de refugiați, pentru distrugerea economiilor și ordinii naționale, pentru destabilizarea echilibrului global, pentru transformarea lumii într-un permanent spațiu de luptă împotriva terorismului finanțat și promovate de SUA inclusiv prin intermediul aliaților șantajabili, între care și România?

Dan Tomozei
Sursa: dantomozei.ro

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.