SUA e falită de 50 de ani și noi abia acum ne-am...

SUA e falită de 50 de ani și noi abia acum ne-am prins

0 92

În iulie 1971, Banca Elveției cumpăra de la Trezoreria SUA aur în valoare de 50 milioane $. Era una dintre multele operațiuni discrete efectuate de instituția în cauză. Elvețienii știu bine cum să se protejeze și de aceea, cu tactul specific, profitau de regulamentele Bretton Woods pentru a-și transforma excesul de dolari în aur. Cu mult timp în urmă v-am prezentat niște documente ale CIA referitoare la măsurile disperate pe care le făcea spionajul american pentru a evita răscumpărările de aur.
Pe scurt, în conformitate cu reglementările de la Bretton Woods, dolarul SUA avea convertibilitate totală în aur, astfel încât, la orice oră, o bancă centrală putea cere aur în valoarea dolarilor pe care-i deținea. Sistemul era unul menit a asigura un control al fluxurilor monetare, astfel încât SUA – ca emitent al „monedei mondiale” – să nu profite de poziția sa monopolistă. Doar că americanii – ca demni urmași ai borfașilor englezi și ai curvelor franțuzoaice – imediat cum s-au văzut „întronizați” la butoane s-au pus pe furat porcește. Și, de fiecare dată când depășeau limita, încercau calmarea spiritelor cu o criză economică. Mai mult, spionajul lor a fost orientat către combaterea solicitărilor de preschimbare a dolarilor în aur.
Elvețienii s-au prins încă de la început. De fapt nici nu-mi dau seama dacă într-adevăr s-au prins sau a fost vorba de proverbiala lor circumspecție. Cert este că, prin operații minore, tot își completau rezerva de aur din surplusul de dolari pe care-l aveau.

Ei bine, în 1971, se pare că lumea a realizat că „regele e gol”. Cel mai supărat pare a fi fost președintele francez Georges Pompidou care a ordonat unui distrugător să meargă la New Jersey pentru a prelua aurul care ar fi rezultat din schimbarea dolarilor deținuți de Franța. În cea de-a doua săptămână a aceleiași luni, Banca Angliei a notificat prin intermediul ambasadorului Regatului Unit din SUA că intenționează să schimbe 3 miliarde de dolari în aur. Conform documentelor, francezii au reușit să „extragă” aproximativ 170 tone de aur la schimb pe 191 milioane de dolari. Există însă suspiciuni că Franța ar mai fi solicitat schimbarea a 1 mld. $. Cert este că, în fața cererii Băncii Angliei de 3 mld. $, Trezoreria SUA a capotat, iar în scurt timp Nixon a anunțat renunțarea a convertibilitatea dolarului în aur. A fost o schemă de șah-mat. Așa s-a ajuns la actuala „mecanică financiară” care a dărâmat și dărâmă economia mondială.

Practic, în 1971 America era falită. A renunțat la sistemul convertibilității pentru că nu mai avea gram de aur în tezaur. În încercarea disperată de a menține aparența unui sistem corect, au răspuns prompt comenzilor, încercând să prevină comenzi mai mari. Solicitarea Băncii Angliei a fost de fapt o încercare de-a englezilor de a se salva de pe nava care se scufundă. N-au reușit, rămânând cu „stocul de dolari”. Însă asta le-a permis compensații pe alte părți.
Dacă vom judeca logic, vom observa o chestiune ciudată. Din 1970 până în 1980 PIB-ul SUA denominat în aur  a căzut la nivelul Marii Crize din 1929. Graficul atașat exact asta vă arată. Este însă o întrebare: cum se face că din 1980 până în 2000 PIB-ul SUA a crescut la un nivel atât de mare, aproape dublând vârful din 1970?
 Răspunsul îl aveți în graficul de mai jos care arată evoluția istorică a prețului aurului și în care se vede limpede cum, de la vârful din 1980, prețul aurului a tot scăzut.
Motivul a fost de asemenea unul lesne de intuit: presiunile americane. Așa cum serviciile de spionaj ale SUA făceau eforturi monumentale pentru a determina băncile centrale să nu răscumpere aur de la Trezoreria SUA, la fel, din 1980, au trecut la un alt narativ, anume să nu se mai cumpere aur de pe piața fizică.
Motivul era și el simplu: „Acum – spuneau americanii – nu mai suntem singuri în barcă. Dacă băncile voastre centrale cumpără aur, toate valutele se devalorizează față de aur, iar cetățenii statelor voastre își pierd încrederea în bani”. În plus a fost introdusă în ecuație și lupta cu lagărul socialist, astfel încât tentativele băncilor centrale de a cumpăra aur au fost potolite politic.

Anul 2000 pare a fi fost anul revenirii din brambureala ideologică. Ce s-a întâmplat atunci? Ei bine, în mod cu totul întâmplător acela este momentul în care Putin devine președinte al Rusiei, schimbând radical politica țării. De-atunci Banca Centrală a Rusiei cumpără aur. Și nu doar ea, ci și alte entități ale statului rus. O perioadă liderii occidentali au încercat să-l atragă în „clubul select”. Cu toate că aparent a mers de partea lor și-a făcut politica proprie sau, mai bine spus, pe cea dictată de laboratoarele serviciilor secrete rusești care, prin Boris Elțîn, își amăgiseră partenerii cu imaginea unei țări aflate aproape de catastrofă. Mai e însă ceva. În anul 2000 chinezii au ridicat restricția de deținere a aurului de către populație. Și, la fel ca rușii, au înțeles că există și variante mai bune pentru stocurile lor imense de dolari.

Unde suntem acum? Aproape de apogeul disperării. Acesta va fi atunci când oamenii își vor da seama că banii pe care-i au în bănci nu au nici măcar  valoarea hârtiei pe care li se tipărește extrasul de cont. Și-atunci va fi jale. Dar, pentru omul simplu va fi și prea târziu deoarece „salvatorii” vor impune o nouă paradigmă monetară, numai bună de prostit populația pentru încă un secol.

Autor: Dan Diaconu
Sursa: https://trenduri.blogspot.com/

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.