SUA amenintza Coreea de Nord, da pericolul real este …China !!
În întreaga lume, SUA s-au preocupat să adopte o politică externă care nu se bazează pe intervenţie americană directă. Uşor de spus, greu de făcut, mai ales când în joc este posibilitatea izbucnirii unui război nuclear. Degeaba analiştii insistă că Phenianul nu va folosi niciodată armele nucleare pentru că şi-ar putea atrage propriul sfârşit.
Nu analiştii iau deciziile şi nu analiştii trăiesc cu povara unei decizii greşite. In aceasta constă ingeniozitatea strategiei nord-coreene. Scopul este să incite SUA să reacţioneze la comportamentul său şi apoi să folosească aceste reacţii pentru a obţine sprijin. Iar strategia dă roade. SUA au declarat în repetate rânduri că nu vor permite Coreei de Nord să deţină arme nucleare. Dacă Phenianul obţine arma nucleară, atunci ce mai reprezintă garanţiile de securitate americane? Dacă SUA atacă Phenianul fără să distrugă regimul lui Kim, atunci Coreea de Nord poate susţine că i-a înfrânt pe ‘imperialişti’.
Dacă SUA sunt de acord să-şi retragă forţele din Coreea de Sud în schimbul încetării testelor cu rachete nord-coreene, atunci Phenianul este cu un pas mai aproape de scopul său final: unificarea Peninsulei Coreea sub regimul nord-coreean.În orice scenariu, concluzia este aceeaşi: SUA de unele singure nu îşi pot impune condiţiile în Asia de Est. Nu pot îngenunchia Coreea de Nord. Nu pot obliga China să facă ceea ce China nu vrea să facă. Nici măcar nu-şi pot convinge aliatul, Coreea de Sud, să pretindă că opţiunea atacului preventiv este pe masă. Japonia este cu ochii pe SUA şi pe ceea ce SUA nu pot face şi, pentru prima dată din 1945, îşi pune o întrebare deloc liniştitoare: Cum arată politica niponă dacă Tokyo nu se poate baza pe garanţiile de securitate americane?
SUA au vărsat sânge şi au cheltuit sume uriaşe pentru a crea o reţea de alianţe în Asia de Est pentru a împiedica orice ţară din regiune să le pună sub semnul întrebării supremaţia. Astfel că cea mai mare putere regională, China, nu Coreea de Nord, este cea care testează strategia americană. Deja un colos economic, China îşi dezvoltă rapid capacităţile militare, iar liderul de la Beijing, Xi Jinping, intenţionează să purceadă la o transformare de proporţii a economiei chineze care, dacă va avea succes, va ajuta China să devină autosuficientă şi stabilă din punct de vedere politic, cum nu a fost nicicând în ultimele patru veacuri. China mai are un drum lung de parcurs, dar pe termen scurt, puterea Chinei este în creştere, iar incursiunile Beijingului în mările Chinei de Sud şi de Est, investiţiile sale strategice din întreaga Asie şi dezvoltarea permanentă a forţelor sale navale validează această putere în creştere.
