Strategiei de reindustrializare a Romaniei – dezbatere lansata de Ministerul Economiei

Strategiei de reindustrializare a Romaniei – dezbatere lansata de Ministerul Economiei

0 227
Ministerul Economiei a organizat o prima întâlnire a Comisiei Consultative de elaborare a Documentului de Politică Industrială, se arata intr-un comunicat al ministerului. Potrivit acestuia, din această Comisie fac parte, pentru moment, manageri si proprietari de mari companii românesti si multinationale, bancheri, reprezentanti ai mediului academic, consultanti financiari, avocati si jurnalisti. 
“Vom elabora o hartă economică si o hartă a parcurilor industriale, instrumente care vor ajuta investitorii locali si străini”, a spus Varujan Vosganian, ministrul economiei.

“România are o economie care poate fi caracterizată ca fiind mai mult complementară decât competitivă în raport cu economiile celorlalte state membre ale Uniunii Europene. Este evident că singura cale pentru România de a reduce decalajele socio-economice faţă de media statelor membre ale UE este creÅŸterea competitivităţii”, a declarat, la rândul său, Adrian Ciocănea, secretar de stat în Ministerul Economiei si

coordonator al politicilor industriale. Acesta a spus că Strategia de Reindustrializare va fi corelată cu politica industrială a UE si cu programele de atragere a fondurilor europene în ciclul bugetar 2014-2020. Presedintele Asociatiei Constructorilor de Automobile din România si vicepresedintele Dacia Group, Constantin Stroe, a apreciat că această Strategie de Reindustrializare este binevenită si deosebit de utilă pentru societatea românească. “Industria auto are încă un potential extrem de ridicat si va fi principalul exportator al României în următorii ani”, a evidentiat Constantin Stroe. Economistul-ÅŸef al Băncii Nationale a României, Valentin Lazea, a prezentat un studiu elaborat de experti ai Comisiei Nationale de Prognoză care arată performantele economiei românesti în perioada 2000-2010 si potentialul ei de crestere. Director General al Hewlett-Packard (HP) România, Radu Enache, a precizat că Executivul si mediul de afaceri local ar trebui să folosească modelele de succes ale companiilor multinationale, precum Renault si HP. “Trebuie să stimulăm capitalul românesc si să încurajăm firmele locale să lucreze în parteneriat cu cele multinationale”, a afirmat Radu Enache. CountryManager la ArcelorMittal Galati, Ionel Bors, a arătat că preturile mari la energie afectează industria prelucrătoare, adăugând că multe firme partenere ale combinatului siderurgic suferă din cauza taxelor ridicate. Presedintele Consiliului de Administratie al Alro Slatina, Marian Năstase, a specificat că fabrica din Slatina exportă peste 70% din capacitate, fiind una dintre cele mai performante unităti de producere a aluminiului si una dintre cele opt fabrici acreditate pe plan global pentru industria aeronautică. Presedintele Consiliului Investitorilor Străini si Directorul General al Raiffeisen Bank, Steven van Groningen, s-a referit la sursele de finantare ale acestui complex proces de reindustrializare. El a subliniat că investitorii locali si companiile multinationale au nevoie de stabilitate si predicitibilitate fiscală si legislativă. “În opinia mea nu există nicio diferentă între capitalul românesc si cel străin, important este să lucrăm eficient”, a mentionat Steven van Groningen. Strategia de Reindustrializare a României va fi finalizată până la sfârÅŸitul acestui an, urmând să fie asumată de Guvern. “Avem nevoie de un nou proiect national, până acum singurul proiect major asumat de întreaga clasă politică a fost aderarea la Uniunea Europeană. Trebuie ca industria noastră să fie un element de  demnitate natională”, a tras concluzia ministrul Economiei, Varujan Vosganian. Membrii Comisiei au stabilit să aibă o nouă întâlnire în luna mai a acestui an. Până atunci, vor fi centralizate propuneri din partea membrilor Comisiei, astfel încât în luna septembrie să fie deja definitivat un Document de Politică Industrială.
 

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.