„Strategia secretă” a lui Trump: Divizarea UE prin țintirea Romei și Varșoviei și a noii ordini globale a C5.
Defense One dezvăluie o schiță clasificată, oficial respinsă, a strategiei SUA: o ieșire din hegemonia solitară și locuri la „masă” pentru Rusia și China.
În Europa, totul este concentrat asupra Romei și Varșoviei pentru a izola axa franco-germană.
O versiune mai extinsă, „clasificată” a noii Strategii de Securitate Națională (NSS) a SUA face guvernele europene să tremure.
Documentul, consultat de publicația specializată americană Defense One și relatat cu o oarecare alarmă de presa germană, precum Die Welt, conturează o schimbare radicală de paradigmă față de trecut.
În timp ce versiunea publică vorbește generic despre concurență, versiunea clasificată aprofundează detaliile unui plan care vizează remodelarea echilibrelor globale, renunțând la vechiul atlantism în favoarea unui realism pragmatic și dur.
Iată cei trei piloni ai acestei presupuse strategii, pe care Casa Albă s-a grăbit să o nege, dar care pare perfect în concordanță cu filosofia „Make America Great Again” („Faceți America din nou măreață”).
Evident, aceasta este o versiune neoficială, de fapt…
1. „Să facem Europa din nou măreață”: America își alege noii interlocutori
Documentul propune o strategie activă de distanțare a anumitor țări de orbita de reglementare și politică a Bruxelles-ului. Scopul este clar: dezintegrarea Uniunii Europene din interior, considerată acum un obstacol birocratic și o entitate în declin cultural. Washingtonul nu s-ar mai uita la Berlin sau Paris, considerate cauze pierdute, ci s-ar concentra asupra a patru națiuni cheie pentru a „salva” civilizația europeană:
▪️Austria
▪️Ungaria
▪️Italia
▪️Polonia
Statele Unite ar oferi acestor țări un sprijin politic și economic privilegiat, stimulând partidele și mișcările care urmăresc să păstreze suveranitatea națională și valorile tradiționale, rămânând în același timp pro-americane. Scopul este de a submina vechea axă franco-germană, din ce în ce mai marginalizată și incapabilă să se elibereze de constrângerile autoimpuse ale tratatelor europene.
2. La revedere, G7, bine ați venit la „C5”: clubul celor cu adevărat puternici
Strategia conturează depășirea G7, văzut acum ca un club învechit de democrații bogate, dar obosite. Trump, care anterior numise excluderea Rusiei o greșeală, prevede crearea unui nou directorat global: Core 5 (C5) . Acest grup nu s-ar baza pe afinități ideologice sau „valori democratice”, ci pe putere demografică și militară pură. Membrii săi ar fi:
▪️Statele Unite
▪️China
▪️Rusia
▪️India
▪️Japonia
Acestea sunt națiuni cu peste 100 de milioane de locuitori (sau aproape, în cazul Japoniei) și o capacitate reală de proiecție. Primul punct de pe ordinea de zi a acestui ipotetic C5 ar fi securitatea în Orientul Mijlociu, în special normalizarea relațiilor dintre Israel și Arabia Saudită. Este triumful realpolitik-ului: a sta la masă cu cei care contează cu adevărat, indiferent de regimul politic intern.
Crearea C5 ar putea avea loc printr-un G9 care ar include și China (într-o zi un G10 cu India), care însă s-ar putea naște doar cu o schimbare a criteriilor de formare a G7 în sine.
3. De la „Polițist Mondial” la „Lider de Echipă”
Documentul admite, cu o onestitate brutală, că „hegemonia era de neatins” și că este „lucrul greșit de dorit”. SUA nu mai vor să fie singurul șerif global, cheltuind resurse nesfârșite pe războaie îndepărtate. Noua viziune este cea a Americii ca „Lider de echipă”: un primus inter pares care gestionează crizele alături de Rusia și China, nu neapărat în opoziție.
Această abordare relegă(alungă) definitiv o Europă decadentă într-un colț.
În timp ce Bruxelles-ul își face griji cu privire la reglementările ecologice și la cenzură, Washingtonul discută cu Moscova și Beijingul despre cum să împartă sferele de influență și să gestioneze comerțul cu droguri din America de Sud.
Negarea ritualică.
Evident, purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Anna Kelly, a negat existența acestei versiuni paralele, numind scurgerile de informații produsul „persoanelor îndepărtate de președinte”. Kelly a subliniat pe bună dreptate că Trump a semnat o singură versiune a NSS, cea oficială.
Totuși, consecvența acestor puncte cu retorica trumpiană este de așa natură încât ridică suspiciunea că, chiar dacă documentul ar fi neoficial, ideea de bază ar fi tocmai aceasta.
Europa birocratică este avertizată: telefonul roșu nu mai trece prin Berlin.
Casa Albă a negat oficial existența unor versiuni „paralele” sau clasificate ale Strategiei de Securitate Națională, atribuind zvonurile unor scurgeri neautorizate.
Cu toate acestea, Defense One este o publicație autorizată în domeniul apărării, iar conținutul relatat (accent pe suveranitate, realism față de Rusia, dezangajare de NATO tradițional) este extrem de consistent cu viziunea politică exprimată public de Trump și anturajul său.
Este probabil un document de lucru sau o schiță avansată care reflectă adevărata gândire a administrației.
De ce s-ar concentra SUA pe Italia, Polonia, Ungaria și Austria?
Pentru administrația Trump, aceste patru țări reprezintă „partea moale” a ortodoxiei franco-germane pro-europene și, în același timp, potențiale terenuri fertile pentru o dreaptă conservatoare și suveranistă.
Polonia și Italia sunt parteneri strategici cheie (militar și geografic), în timp ce Ungaria și Austria au o abordare restrictivă în ceea ce privește imigrația și o critică a centralismului Bruxelles-ului.
Concentrarea Washingtonului asupra lor servește la slăbirea unității politice a UE din interior, favorizând o Europă a națiunilor suverane mai flexibile intereselor americane decât un bloc unic condus de Berlin.
Ce consecințe ar avea crearea „C5” pentru Europa?
Crearea unui „Core Five” (SUA, China, Rusia, India, Japonia) ar confirma irelevanța geopolitică a Uniunii Europene. Europa, lipsită de o singură națiune cu masa demografică și militară necesară pentru a sta la această masă, ar fi exclusă din deciziile globale majore.
Aceasta ar confirma viziunea americană a unei lumi multipolare bazate pe forța și interesele naționale, în care „puterea soft” normativă și valorile democratice europene nu ar mai conta. Pentru UE, ar fi recunoașterea definitivă a declinului său pe scena internațională.
Preluare: https://www.defenseone.com
Sursa: Gabriela Neacsu
