Stigmate cu transmisie ereditara

Stigmate cu transmisie ereditara

0 67


Nu cred sa mai fie cineva care sa nu fi citit pana acum „Codul lui Da Vinci”, celebrul si ultracontestatul roman al profesorului britanic Dan Brown. Cei care n-au apucat sau nu s-au invrednicit s-o faca au vazut cu siguranta filmul cu acelasi nume, la al carui succes au contribuit simultan un scenariu teribil de seducator si jocul actoricesc al catorva monstri sacri ai lumii de celuloid.


?


Plagiatul, mai tare decat blasfemia


Ca vrei sa crezi cu tot dinadinsul in teoriile fantasmagorice pe care le propune Brown, care si-a atribuit – abuziv, se pare – paternitatea asupra unora dintre ele, tine de optiunea fiecarui cititor sau cinefil. Aderarea sau nu la miezul povestii – Isus Christos ar fi fost casatorit cu Maria Magdalena, cu care ar fi avut un copil – nu impiedica savurarea romanului sau a replicii sale cinematografice. Filmul – dar mai ales cartea – raman niste reusite, prin orchestrarea dibace a dezvaluirii unuia dintre cele mai bine pazite secrete ale umanitatii, daca este sa-l credem pe autorul Brown sau pe regizorul Ron Howard. Era de asteptat ca intregul corp ecleziastic, sacerdotii, inaltii prelati si pazitorii sacramentelor sa reactioneze violent la blasfemia nemaipomenita adusa sub ochii avizi de spectaculos ai publicului din intreaga lume. Indiferent la reactia starnita in amvon, singura preocupare a specialistului in istorie Dan Brown a fost sa scape de acuzele de plagiat pe care i le-au adus unii confrati, lezati nu atat in drepturile de proprietate intelectuala cat in posibilitatea ratata de a face cariera pe seama scenariilor avansate.


?


Diavolul nu scrie fictiune


Ca scriitor, Dan Brown se poate ascunde oricand in spatele dreptului auctorial de manipula fictiuni: propunerile de interdictie si anatemizarile venite din partea Bisericii n-au facut decat sa-i creasca fulgerator cota de piata si contul in banca. De cealalta parte, Biserica este perfect indreptatita sa reactioneze; dezbracat de haina fictiunii, „Codul lui Da Vinci” ataca fundamentele credintei crestine. Nu cred ca Brown este un instrument al Diavolului; este doar un scriitor care a jonglat dexter si ametitor cu cateva idei explozive in cavernele in care crestinismul isi conserva de mai bine de doua milenii pulberea fina si inflamabila a primelor forme de viata crestina.


Cred, de asemenea, ca Biserica intuise la vremea aceea fenomenul infinit mai periculos al prozelitismului pe care scrierea, si mai apoi filmul, riscau sa-l starneasca in randul facatorilor de filme sau carti. Cine stie ce-ar fi putut urma, dupa ce teoria ametitoare – dar, repet, extrem de seducatoare – ca Isus ar avea urmasi de sange pana in ziua de astazi, ajunsi contemporani cu noi prin spita Merovingienilor, prima dinastie regala a francilor, a fost vizionata si citita de atata lume?


?


Codul sangeros al azimei pascale


Mediile ecleziastice nu s-au inselat. La inceputul lunii aparea la Roma cartea Pasque di Sangue (Pastele Sangelui).Autorul nu mai era un condeier imbatat de fictiune ci una dintre somitatile mediilor academice evreiesti. Savantul israelian Ariel Toaff, fost sef al catedrei de istorie a poporului evrei de la Universitatea Bar Illan din Israel, sustine documentat ca grupuri de evrei au folosit de-a lungul Evului Mediu sange de crestin in diversele ritualuri, dar mai ales la obtinerea azimei pascale. Reactia a fost imensa, pe masura staturii academice a autorului; tatal sau, fostul rabin-sef al evreilor din Roma si unul dintre conducatorii evreimii europene, l-a renegat iar colegii l-au acuzat de denaturarea marturiilor istorice. Indignarea, chiar panica starnite de inflamanta carte nu sunt simple ofuscari ale lumii Torrei: povestile cu evrei care fura copii crestini si le folosesc sangele la plamadirea azimei pascale au generat de-a lungul timpului psihoze colective anti-evreiesti si sunt responsabile de pogromurile impotriva „jidovilor” care „l-au ucis pe Isus Christos”.


?


Inviere livrata la sicriu


Ultimele descoperiri pretins arheologice facute la Ierusalim intrec insa in grozavie fantasmele literare sau dezvaluirile sangvine cu iz istoric. Discovery Channel va difuza peste cateva zile un documentar botezat „Mormantul pierdut al lui Isus”, in care James Cameron, regizorul „Titanicului”, impreuna cu un confrate pretind a fi dat in Ierusalim peste nici mai mult nici mai putin decat sicriele lui Isus, al Mariei Magdalena si al pruncului acestora. Cosciugele au fost deja prezentate presei, intr-un preambul al lansarii filmului, dar si a unei carti cu pretentii istorice dedicata subiectului.


Macar profitorii au asteptat lansarea Codului lui Da Vinci inainte de a propune itinerarii si pelerinaje turistice la locatiile indicate de Dan Brown. In cazul sicrielor, insa, artefactele dubioase au cunoscut celebritatea inainte de certificarea lor pe suport de celuloid sau hartie. Rescriitorii istoriei nu mai au rabdare.


E clar ca urmatorul film/roman pe aceasta tema va fi promovat direct de un cetatean oarecare al mapamondului, care a descoperit in cufarul din pod un certificat de nastere stramosesc eliberat pe vremea lui Irod, iar pe palme si pe labile picioarelor o eczema ce aduce dubios de mult cu niste stigmate cu transmisie ereditara.


Vifor Rotar


?

COMENTARII

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.