Ștefan Răchișan, jucător ACS SR Brașov : ,,Am șansa că nu...

Ștefan Răchișan, jucător ACS SR Brașov : ,,Am șansa că nu trebuie să hrănesc pe nimeni acasă”

0 273

Situația financiară critică prin care trece echipa de Liga a treia, ACS SR Municipal Brașov, în afectează profund pe jucători dar și pe cei din conducerea tehnică. Salariile se lasă așteptate, jucătorii nu au siguranța zilei de mâine și, în aceste condiții, unii dintre ei chiar doresc să plece, să abandoneze fotbalul, să se angajeze, ca să-și poată întreține familiile! Alții, privilegiați de soartă, sunt tinerii, care stau încă la părinți și nu duc grija zile de mâine. Este și cazul tânărului jucător Ștefan Răchișan, care, într-o conferință de presă, a dovedit, prin ceea ce a spus, o maturitate precoce : ,,Pentru noi, cei tineri, este o șansă mare să jucăm la echipa Brașovului. Totodată, nu avem o presiune mare a lipsurilor financiare, pentru că suntem copii în familiile noastre. Cel puțin în cazul meu, părinții mă țin, mă hrănesc, eu nu trebuie să hrănesc pe nimeni. Voi merge mai departe și voi juca fotbal, pentru că asta îmi place. Sunt alți jucători, mai în vârstă, care au familii, au copii și acolo nu merge așa. Eu am șansa că stau acasă la părinți, dar alții nu pot afirma aceasta. Îmi doresc ca acest grupă să rămână unit, să putem să ne antrenăm și să jucăm fără griji și gânduri, asta îmi doresc!”
D.D.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.