„Ștefan cel Mare i-a bătut de i-a rupt pe turci și tot...

„Ștefan cel Mare i-a bătut de i-a rupt pe turci și tot a ajuns să le plătească tribut”

0 39

În 1914 socialiștii europeni s-au rupt în două tabere: cei care voiau pacea cu orice preț, fiind conștienți că o pace, oricât de îmbârligată, nu e mai absurdă decât un război, și cei care, „din patriotism”, voiau războiul (ascunzându-se în spatele argumentului fals că „războiul capitalist” va duce la prăbușirea mai rapidă a sistemului capitalist).
După 100 și ceva de ani ne dăm seama că poziția corectă a fost a celor dintâi, nu a celorlalți.

Primul Război Mondial a făcut în jur de 20 de milioane de victime, plus câte victime or mai fi fost după așa-zisa „gripă spaniolă”. Iar Al Doilea Război Mondial, care a fost consecința directă a războiului din 1914-1918, a mai adăugat 50 de milioane de victime. În plus, sistemul capitalist nu s-a prăbușit, deși a fost sever zdruncinat.
Același lucru este valabil azi cu Ucraina. Războiul din Ucraina se putea încheia foarte simplu în după-amiaza zilei de 24 februarie a.c. dacă regimul de la Kiev accepta condițiile cerute de Moscova. Pentru că realitatea neplăcută într-un conflict militar cam asta e: cel mic se cam supune celui mare, cu mici excepții. Asta e. Shit happens.

Ștefan cel Mare i-a bătut de i-a rupt pe turci și tot a ajuns să le plătească tribut, și nu un an sau doi – câteva zeci de ani! Oricât de mult se râde de Rusia, Rusia pur și simplu are mai mulți oameni, mai multe arme, o putere economică mai mare și o influență la nivel planetar mai mare decât a Ucrainei, deci războiul ăsta e complet absurd, e ca și cum un boxer de categorie grea se bate în ring cu unul de la categoria pană. O fi „ăla mic” mai agil, mai iute de picior, o fi ăla marele mai greoi, poate și un pic cam gras, ieșit din formă, dar deznodământul pe termen lung nu poate fi decât unul singur, oricât de mult s-ar strofoca antrenorii din colțul de ring al celui mic.
În ceva mai mult de 2 luni Ucraina a pierdut în mod direct 0,1% din populație (peste 40.000 de militari morți, grav răniți sau prizonieri – a se compara cu bilanțul Covidului, care e de 108.000 decese în 26 de luni) și în mod indirect peste 10% (5 milioane de emigranți). A pierdut capacități industriale imense, aproape că nu mai are ieșire la Marea Neagră și s-a supraîndatorat nu pentru ceva productiv, ci pentru arme.
Lucrurile încep să ia o turnură extrem de urâtă, deoarece, lăsând la o parte regiunea Donbass, care e ca și pierdută, Rusia a început să integreze și regiunile Herson și Zaporojie în propriul sistem monetar și politic, deci lasă de înțeles că nu mai are de gând să plece de acolo. Cine va „elibera” aceste regiuni, altfel zis cine va purta un nou război pentru împingerea Rusiei pe vechea graniță?
O Ucraină secătuită de resurse și de oameni?
Sau crede cineva că ne apucăm noi, europenii, să atacăm Rusia ca să rezolvăm această „mică” problemă care nu ne privește? Măi să fie.

Optimiștii ar spune că nici măcar acum nu e prea târziu pentru încheierea păcii. Și, într-adevăr, așa e. Asta e, actorașul Ze va rămâne în cărțile de istorie ca un Dimitrie Cantemir sau Ioan Vodă cel Cumplit al Ucrainei: a încercat să reziste, dar nu a putut mai mult. Din păcate exemplele istorice nu ne lasă să fim optimiști.
Fiindcă istoria ne sugerează că un personaj dereglat la scufie pe 24 februarie după-amiaza nu s-a reglat acum din mers. E vorba de „naturelul” persoanei, omul așa e, n-ai ce-i face. Își va prăbuși țara în cele mai negre abisuri cu zâmbetul pe buze, crezând că face bine ceea ce face. La fel și ăștia care îl împing de la spate și care se pregătesc să facă praf Europa și, în sens mai larg, Occidentul. Păi dacă erau dereglați la cap pe 24 februarie, doar nu s-au „reglat” între timp, în două luni! Hai să fim serioși. Nebuni au fost, nebuni sunt încă. Nebunia nu se rezolvă pac pac, dintr-un buton. Dimpotrivă, se acutizează.
Europa are nevoie în acest moment mai mult decât oricând de o mișcare pacifistă tocmai pentru a nu lăsa aberația din Ucraina să degenereze în ceva superior. Pe nebunii aflați la butoane acum nu putem conta. Dacă puteam conta, l-ar fi potolit din timp pe Putin. Au avut la dispoziție nu mai puțin de 15 ani, fiindcă atâția au trecut de la discursul lui Putin de la Munchen, când Putin a ridicat pentru prima oară problema lumii unipolare.
„Bine bă, îți dăm și ție o ciosvârtă, dar stai locului.” Nu doar că nu au făcut-o, dar mai rău l-au întărâtat, căutând parcă, indiferent de preț, confruntarea. Mai mult, sunt semne negre la orizont care arată că la fel de tare se umblă cu bățul și prin gardul Chinei. Ce se urmărește? Greu de spus. Dacă sunt nebuni, sunt nebuni. „Belt and Road Initiative” – noul „Drum al Mătăsii”, cum îi zic chinezii – se pare că le stă în gât.
Ca și facțiunea de stânga a socialiștilor din 1914, eu vreau pacea imediată. O pace, oricât de proastă din perspectiva părții dezavantajate, e oricând mai bună decât un război. Pentru că pacea te lasă să reconstruiești, inclusiv să repari răni vechi. Războiul, nu.
Mă face treaba asta „un putinist”?
Bine, atunci dacă a vrea pacea imediată la granițele României înseamnă a fi „putinist”, atunci oi fi și „putinist”.
Pace imediată, zero arme pentru Ucraina, nici un fel de susținere pentru război și un continent trăind pașnic și cu relații comerciale normale de la Atlantic la Urali – e ăsta „putinism”? Bine. Așa o fi.
Sigur că din perspectiva geopolitică de azi o pace imediată în Ucraina ar însemna sfârșitul a 30 de ani de unipolaritate. Așa, și? În afară de câțiva prostănaci l-a mai luat cineva în serios pe Fukuyama?!
Păi atunci hai să ne aruncăm cu toții în infern ca nu care cumva să fie contrazis Fukuyama. Dar măcar să o facem în ordinea corectă. Să se arunce primii cei care fac apologia războiului!

Autor: Lucian Sarbu

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.