Echipele de junioare II şi III de la echipa de handbal Corona Braşov au început cu dreptul startul de campionat. Junioarele II, antrenate de Mariana Tîrcă şi Eugen Ciulei au câştigat cu scorul de 33-5 (19-2) meciul din prima etapă, în compania celor de la CSŞ Dinamo Braşov, în vreme ce junioarele III ale clubului, împărţite în două echipe Corona A şi Corona B – antrenate de Alin Bondar, ajutat de Eugen Ciulei şi Mihaela Seifer Ciobotaru, au jucat între ele în prima etapă şi au oferit publicului un joc echilibrat în prima repriză, însă în partea a doua a meciului, Corona A s-a desprins şi a câştigat partida cu scorul de 25-15 (7-9). Coordonatoarea Centrului de junioare de la Corona a declarat că este mulţumită de prestaţia jucătoarelor, dar că este convinsă că formaţiile braşovene vor avea şi partide grele pe parcursului întregului sezon. „Este bine că am început cu jocuri bune, dar trebuie să fim realişti, nu toate meciurile vor fi la fel de uşoare. Avem fete valoroase la toate categoriile de vârstă iar asta ne face să fim optimişti în privinţa rezultatelor. Sperăm ca la finalul acestui sezon să ne îndeplinim obiectivul şi să fim la turneul final cu toate echipele„, a spus Mariana Tîrcă.

 

Echipa de junioare II va juca vineri, în deplasare cu CSŞ Sibiu, în vreme ce Corona A (junioare III) se va deplasa duminică la CSŞ Sfântu Gheorghe, iar Corona B va juca la Luduş cu Şc.Gen.I.

 

Dorin Duşa

 

 

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.