Specatacol, huiduieli si epuizare de 1 decembrie la Brasov

Specatacol, huiduieli si epuizare de 1 decembrie la Brasov

0 155

Peste o mie de braşoveni au participat la manifestările organizate cu ocazia împlinirii a 93 de ani de la Marea Unire. Din poza de familie a brasovenilor nu au putut lipsi nici politicieni avizi de bai de multime. Ca in fiecare an manifestările dedicate zilei de 1 Decembrie au început cu intonarea imnului de stat al României, urmată de o slujbă religioasă oficiată de patru preoţi şi apoi, de un discurs al prefectului Ion Gonţea, moment în care membrii Asociaţiei Luptătorilor, Răniţilor şi Urmaşii Eroilor „Braşov 21 Decembrie 1989” (ALRUE) Braşov au început să-l huiduie şi chiar, la un moment dat, să strige „Hoţii!”.
În ciuda frigului privitorii au aşteptat răbdători spectacolul defilarii, cand pe muzica de fanfară a Academiei Forţelor Aeriene „Henri Coandă”, detaşamentul de onoare, format din trei plutoane ale U.M 01107 Braşov, şi câte un pluton de studenţi de la UM 0932 şi militari de la ISU şi Inspectoratul Judeţean de Jandarmi. A urmat apoi o scurtă demonstraţie a Academiei Forţelor Aeriene. Merita amintit ca in timpul ceremoniei, doi militari aflaţi în gardă au fost pe punctul de a leşina. Unul dintre ei a cerut să se retragă când a simţit că i se face rău, iar altul a fost la un pas să cadă, fiind prins de colegi. Cei doi au ieşit din formaţie şi au fost preluaţi de medici, care le-au acordat îngrijiri la faţa locului, apoi şi-au reluat locul alături de colegi. Asta a determinat unele comentari rautacioase ale privitorilor.
După ceremonial braşovenii s-au dus să vadă tehnica militară, expusă la standurile din Piaţa Sfatului. Programul în Piaţa Sfatului a continuat după ora 16.00, când a avut loc un concert de muzică de fanfară, al Orchestrei Academiei Aeriene „Henri Coandă”, seara încheindu-se cu „retragerea cu torţe” a Vânătorilor de munte, militarilor ISU şi militari ai IJJ.
Manifestările dedicate Zilei Unirii au continuat apoi în Piaţa Unirii – mai însorită şi „colorată” de costumele grupurilor de Juni. Şi aici, preoţii Bisericii Sf. Nicolae din Prund au oficiat o scurtă slujbă, la care au fost prezenţi peste 100 de braşoveni. Primarul George Scripcaru, prezent şi la ceremonialul din Piaţa Unirii, le-a urat braşovenilor „La Mulţi Ani!”, spunând şi că „toţi românii ar trebui să sărbătorească astăzi (ieri – n.r.), atât cei din ţară, cât şi cei plecaţi peste hotare”. La Monumentul Eroului Necunoscut au fost depuse mai multe coroane, iar ceremonialul s-a încheiat cu prinderea în horă a celor prezenţi.
Ziua Naţională a românilor înseamnă şi începutul sărbătorii dedicate „Primei Şcoli Româneşti”, din Şcheii Braşovului, de la a cărei înfiinţare se împlinesc 50 de ani.
Sandu Dumitru

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.