Sosește nota de plată pentru economiștii sistemului?
Singurul lucru despre lumea financiară care nu încetează să mă uimească este cât de la spartul târgului par să se trezească întotdeauna economiștii mainstream.
Nu cu mult timp în urmă, i-am avut pe Janet Yellen și Paul Krugman, economiști care se presupune că sunt fruntea haitei, ambii dovedindu-se a fi complet ignoranți (sau necinstiți din punct de vedere strategic) cu privire la efectele măsurilor de stimulare a băncii centrale și amenințarea inflației.
De fapt, amândoi au negat în mod constant existența unei astfel de amenințări, până când au fost zdrobiți de dovezi.
(Traducere text foto: Frica de inflație este foarte exagerată: economia poate fi probabil mai fierbinte decât crede CBO, multiplicatorii pentru o mare parte a cheltuielilor probabil nu sunt atât de mari, iar Fed este în măsură să limiteze inflația dacă aceasta devine o problemă.)
Acesta tinde să fie modul de operare al analiștilor de top, iar majoritatea economiștilor de acolo urmează pur și simplu exemplul acestor gardieni – fie pentru că luptă pentru un număr limitat de poziții confortabile în domeniu, fie pentru că le e teamă că, dacă ar prezenta o teorie contrară, vor fi excluși din grup. Economia are adesea o natură absurdă, de vreme ce „experții” Ivy League greșesc întruna și totuși își păstrează locurile de muncă și urcă în ierarhie. Este un pic cam ca la Hollywood în chestia asta; eșuează în sus.
Între timp, economiștii alternativi continuăm să nimerim ținta cu observațiile și previziunile noastre, dar nu vom primi niciodată oferte de locuri de muncă la publicațiile sistemului, deoarece ei nu caută oameni care au dreptate, ci caută oameni care să respecte linia.
Și așa începe. Aștept cu nerăbdare ziua – care se apropie cu repeziciune – când toți acești tipi (și fete) vor proclamă frenetic că „nimeni nu a văzut această criză venind”. După ce lucrurile se vor înrăutăți, toți vor ieși și vor spune că de fapt „au văzut criza venind și au încercat să ne avertizeze”.
Speranța nu este atât de a obține credit acolo unde se cuvine creditul (pentru că asta nu se va întâmpla), ci de a trezi cât mai mulți oameni care să afle despre pericolele care urmează și poate de a salva câteva vieți sau inspira câțiva rebeli în acest război. În cazul yes-men-ilor din establishment, speranța este ca aceștia să obțină acel croșeu de stânga în figură din partea realității și să-și piardă credibilitatea în ochii publicului. Merită să se scufunde o dată cu corabia – fie sunt agenți de dezinformare, fie sunt prea ignoranți pentru a vedea ce scrise pe perete și nu ar trebui să aibă funcțiile pe care le au.
Cele mai recente falimente bancare din SUA par să le fi sunat acestora ceasul în ultimele două luni, asta este sigur. Într-un sondaj condus de Forumul Economic Mondial, peste 80% dintre economiștii șefi spun acum că băncile centrale „se confuntă cu găsirea unui compromis între gestionarea inflației și menținerea stabilității sectorului financiar”. Ei avertizează acum că presiunile asupra prețurilor par să rămână mai ridicate pentru mai mult timp și prevăd o perioadă prelungită de rate ale dobânzilor mai mari, care vor expune noi fragilități în sectorul bancar, putând compromite capacitatea băncilor centrale de a controla inflația. Aceasta este o inversare URIAȘĂ față de mesajul lor inițial despre o magică aterizare moale.
Imaginați-vă. Fix lucrul despre care economiștii alternativi, inclusiv eu, s-au chinuit să se facă auziți de ani de zile, fix ceea ce obișnuiau să spună că e „teoria conspirației” sau un dezastru tip Chicken Little, este acum acceptat ca fapt de majoritatea economiștilor chestionați.
Dar unde ne aduce asta? După acceptare, de obicei, apare panica.
Criza creditului e abia la început, iar absorbția insolventei First Republic Bank în JP Morgan este un pas mediu către o prăbușire mai mare. Se așteaptă ca Rezerva Federală să intervină pentru a arunca mai multe stimulente în sistem pentru a-l menține pe linia de plutire, dar este prea târziu.
Poziția mea a fost întotdeauna că băncile centrale vor iniția în mod deliberat o criză de lichiditate prin creșteri constante ale ratei dobânzii. Acest lucru s-a întâmplat acum.
Scenariul Catch-22 a fost realizat. La fel ca înaintea crizei creditelor din 2008, tot ce trebuia Fed să facă a fost să majoreze ratele la aproximativ 5% până la 6% și dintr-o dată toată datoria sistemică devine insuportabilă.
Acum scenariul se repetă – și știau că se va întâmpla din nou. Cu excepția că de această dată avem o datorie națională suplimentară de 20 de trilioane de dolari, o rețea bancară complet dependentă de stimulente financiare ieftine și o problemă de stagflație exponențială.
Dacă Fed reduce ratele, prețurile vor crește și mai mult. Dacă menține ratele la nivelurile actuale sau le ridică, mai multe bănci vor imploda. Majoritatea analiștilor de masă se vor aștepta ca Fed să revină la rate aproape de zero și relaxare cantitativă ca răspuns, dar chiar dacă o va face (și mă îndoiesc că o va face) rezultatul nu va fi cel așteptat de „experți”. Unii își dau seama că relaxarea cantitativă este o așteptare nepractică și că inflația va anihila sistemul la fel de rapid precum o criză de credit, dar sunt prea puțini.
Raportul Forumului Economic Mondial pentru luna mai subliniază această dinamică până la un punct, dar ceea ce nu menționează e că există beneficii extinse pentru elite legate de criza viitoare. De exemplu, băncile majore, precum JP Morgan, vor putea smulge bănci mai mici falimentare pentru câțiva cenți pe dolar, la fel cum au făcut în timpul Marii Crize. Și instituțiile globaliste precum Forumul Economic Mondial vor avea parte de dorita „Mare Resetare”, care se speră că va speria publicul să ceară și să accepte și mai multă centralizare financiară, controale sociale, monede digitale și o societate fără numerar.
Pentru cetățeanul îngrijorat obișnuit, această schimbare narativă contează, deoarece este un semnal că lucrurile sunt pe cale să se înrăutățească mult. Când însuși sistemul recunoaște deschis că gravitația există și că ne prăbușim în loc să zburăm, este momentul să ne pregătim și să ne punem la adăpost. Ei nu admit niciodată adevărul decât dacă cel mai rău scenariu se află chiar după colț.
Autor: Brandon Smith
Sursa: reactionarii.home.blog
Traducere după https://alt-market.us/establishment-economists-are-finally-realizing-its-time-to-pay-the-piper/
