Sorana Cârstea, învingătoare în primul tur, la Shenzhen
Au început partidele de pe tabloul principal de la Shenzhen, China, primul turneu de tenis al anului următor, pentru că va trece cumpăna dintre 2018 și 2019. La capătul unui meci de o oră şi 27 de minute, în care a evoluat curajos şi inspirat, Sorana Cârstea a adus prima victorie pentru România, în 2019.
Sportiva noastră a luat un start timid în faţa Magdei Linette, permiţându-i polonezei de pe poziţia 81 WTA să se desprindă la 3-1. Răspunsul româncei a fost însă din ce în ce mai solid și eficient, astfel încât a recuperat terenul pierdut și a reușit să se impună, cu 6-3 6-3.
Monica Niculescu (99 WTA) a câștigat duminică, biletul pentru tabloul principal, după o nouă victorie clară, în 70 de minute, în faţa niponei Nao Hibino, cu 6-2 6-2. Monica închisese primul meci din calificări în mai puţin de o oră şi se pregăteşte acum pentru o provocare de alt calibru. În primul tur de pe tabloul principal o va înfrunta pe Jelena Ostapenko (Letonia, 22 WTA), cap de serie 4 la Shenzhen.
Ana Bogdan în schimb, a avut un prim tare în sezonul 2019. Chiar dacă a intrat decisă pe teren, a câştigat un singur game în faţa puternicei Anastasia Pavliuchenkova, într-un meci închis de rusoaică în doar 54 de minute, 6-0, 6-1.
D.D.




