Solidaritatea europeană?

Solidaritatea europeană?

0 79

Am văzut acest afiș: Toți ar trebui să ne punem această întrebare.
– De ce sunt tratate diferit țările membre U.E.?
De fapt sunt și alte întrebări:
– DE ce unele țări primesc ajutoare adevărate, iar altele amânarea returnării unor fonduri nefolosite și alocarea unor fonduri pentru programe sectoriale pe post de ajutor?
– Unde sunt oamenii noștri politici și parlamentarii noștri europeni care să susțină interesele țării noastre?
Mai sunt și alte întrebări.
Cel mai bine le-am găsit punctate la Norica Nicolai.

Norica Nicolai a izbucnit:
„U.E. ne aruncă firimituri!
Franța-300 de miliarde, România- 1 miliard de euro!”

Fostul europarlamentar Norica Nicolai tună și fulgeră, criticând Comisia Europenă pentru că a alocat Franței 300 de miliarde de euro, în contextul pandemiei de coronavirus, în timp ce României i-a alocat doar un miliard de euro.
Mai mult, Norica Nicolai susține că acești bani nu sunt pentru susținerea firmelor românești.

„Cum era cu solidaritatea europeană?
Ieri, potrivit unui document publicat pe pagina de Facebook a Reprezentanţei Comisiei Europene în România, suntem anunțați că stimabila Comisie Europeană alocă României peste 1 miliard de euro, fonduri pentru gestionarea crizei pandemiei de coronavirus!

Am fi zis ce generoși sunt, dacă astăzi nu ieșea public madame Margrethe Vestager cu un anunț care depășește orice imaginație.
Mai exact: Comisia Europeană a aprobat, trei programe de asistenţă propuse de Franţa în contextul epidemiei de coronavirus, urmând a fi alocate 300 de miliarde de euro destinate stimulării economiei franceze.
300 de miliarde de euro vs 1 miliard de euro!!!
Asta este solidaritatea europeană despre care ni se tot vorbește?
Ce reprezintă banii care sunt alocați României?

1) 483 de milioane de euro – prin renunţarea în acest an la obligaţia de a solicita României rambursarea prefinanţărilor neutilizate din fondurile structurale. Aici vine următoarea întrebare: această amânare e doar pentru anul acesta? Sau va trebui să rambursăm anul viitor?
2) 637 de milioane de euro – avans la fonduri structurale date la începutul lunii martie și aprilie, bani necesari luptei împotriva crizei de coronavirus.
Nimic despre susținerea firmelor românești. Nimic despre cum pot fi salvate sute de mii de locuri de muncă!
Onorata Comisie Europeană vrea solidaritate, dar nu și pentru „căței”, adică statele astea care sunt pe la periferie. Suntem buni în rolul de slugi ale onorabilei Comisii, să respectăm tot ce zic, să facem după cum ne dictează, să jucăm după cum ne cântă, dar când e ditamai pandemia mondială suntem lăsați la urmă.
Ne aruncă și nouă niște firimituri!
Domnilor Iohannis și Orban, cei care sunteți în fiecare zi cu europenismul și solidaritatea europeană în gură, știați ceva despre asta?
A propus și România programe de asistență la Comisia Europeană? Ați solicitat, pentru că aveți și Guvernul și Președintele, să primească și economia României ajutor din partea Uniunii Europene?
Vă întreb și eu ca Moromete: politica cui o faceți voi? Sunteți siguri că pe a României?
Sau voi, domnilor Iohannis și Orban, sunteți primii doar la cerut derogări de la Convenția Drepturilor Omului?”, a scris Norica Nicolai pe Facebook.

Autor: Radu Novac

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.