Simona Halep s-a calificat în sferturile de finală, la Wimbledon

Simona Halep s-a calificat în sferturile de finală, la Wimbledon

0 201

Simona Halep s-a calificat în sferturile de finală ale turneului de tenis de la Wimbledon cupa ce a trecut în optimi de Cori Gauff din Statele Unite ale Americii. Fostul număr 1 mondial s-a impus cu 6-3 6-3 în fața sportivei de 15 ani, venită din calificări. Jucătoarea din Romania a arătat un joc solid și a închis meciul după o oră și 15 minute. Românca a reuşit 17 lovituri câştigătoare, cu 14 greşeli neforţate. Românca accede pentru a patra oară în carieră în sferturile de la All England Club, punând punct parcursului de senzaţie al americancei în vârstă de doar 15 ani, o veritabilă revelaţie pe iarba de la Wimbledon.

In sferturile de finală Halep o va întâlni pe jucătoarea Shuai Zhang, din China. În întâlnirile directe, jucătoarea din Asia o conduce pe româncă cu 2 – 1, sigurul succes a lui Halep venind în 2012, la Indian Wells.

,,Sunt foarte fericită că am ajuns din nou în sferturi, e un turneu special pentru mine, m-am simţit bine. Celor din tribune le-a plăcut meciul. Anul trecut a fost unul foarte bun pentru mine, am încercat şi anul trecut să joc bine pe iarbă, dar nu a fost cazul. Acum încerc să joc mai bine. O să-mi iau revanşa în faţa ei, e o şansă bună în sferturile de finală„, a declarat Simona Halep pentru Eurosport. 

În acest moment, rezultatele înregistrate la Wimbledon 2019 îi asigură Simonei Halep menţinerea în Top 8 mondial, la finele întrecerii londoneze. Simona, acum pe locul 6 în clasamentul în timp real, nu mai poate fi întrecută decât de Elina Svitolina – care ar avea nevoie să câştige un meci în plus faţă de româncă, sau de Johanna Konta.

D.D.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.